N

Cei doi soţi din imagine râd. În spatele lor sunt vieţi distruse care s-au pus garanţi pentru ei

N

joi, 05 iunie 2014, 01:50
5 MIN
 Cei doi soţi din imagine râd. În spatele lor sunt vieţi distruse care s-au pus garanţi pentru ei

\N

Soţii Şotropa (foto)au fost vizaţi de o anchetă a procurorilor ieşeni după ce, într-o serie de documente oficiale, au fost acuzaţi că au păcălit mai multe persoane să-şi ipotecheze locuinţele în favoarea lor. Procurorii consideră că nu au fost fapte penale deşi instanţa a întors dosarul care primise NUP. Una dintre victime şi-a pus capăt zilelor după ce a rămas fără locuinţă. Cei doi afacerişti susţin că au fost de bună credinţă, dar firmele au înregistrat un „regres economic“, iar dobânzile erau uriaşe

Anchetă penală derulată în ritm de melc împotriva a doi afacerişti din Iaşi acuzaţi că şi-ar fi păcălit mai multe cunoştinţe sau prieteni. Soţii Dan Ioan Leonida şi Elena Şotropa au fost acuzaţi de mai mulţi ieşeni că i-ar fi determinat să îşi ipotecheze locuinţele în favoarea lor pentru ca în final să îşi dea seama că au fost păcăliţi. Mai multe victime ale celor doi au rămas fără locuinţe, una dintre acestea punându-şi capăt vieţii după ce a rămas pe drumuri.


Bâlbăieli în justiţie

În 2010, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi era înregistrat un dosar penal împotriva soţilor Şotropa în care reclamanţi erau mai mulţi ieşeni care ar fi fost păcăliţi de aceştia. După un an de cercetări, în 2011, procurorii aveau să dispună pentru prima dată neînceperea urmăririi penale în cazul celor doi afacerişti, soluţie ce avea însă să fie infirmată de instanţă, care a dispus reluarea cercetărilor.

După trei ani, printr-o motivare bizară, anchetatorii ieşeni dispun încă o dată scoaterea de sub urmărire penală pentru soţii Şotropa, concluzionând că soţii Şotropa nu ar fi avut intenţia de a-şi înşela cunoştinţele sau rudele. Ieşenii păcăliţi urmează să-şi caute dreptatea în instanţele de judecată.

Exemplele

Deşi procurorii susţin că nu îi pot trage la răspundere pe soţii Şotropa, situaţiile victimelor sunt mai mult decât concludente. Soţii Marian şi Florica Costescu sunt printre cei care ar fi fost păgubiţi de Dan şi Elena Şotropa. Pe 7 decembrie 2006, soţii Costescu ipotecau în favoarea soţilor Şotropa un apartament de pe strada Armeană, în dreptul unui împrumut de 56.000 de euro luat de aceştia de la un anume Alexandru Popovici.

Familia Costescu susţine că i s-a promis că ipoteca va fi transferată de soţii Şotropa în şase luni, aceştia din urmă deţinând o casă în Copou. „În luna august 2007, solicitându-le făptuitorilor să rezolve problema transferului ipotecii, aceştia ne-au comunicat faptul că au vândut casa din Copou, fără a asigura fie transferul ipotecii, fie plata împrumutului conform asigurărilor anterior încheierii contractului“, spun soţii Costescu.

Ulterior, împotriva acestora a fost deschisă de creditorul Popovici o procedură de executare silită, suspendată până la soluţionarea unui proces civil de anulare a ipotecii, aflat pe rol.

„Că suspecţii nu urmăreau decât însuşirea unor sume importante de bani prin inducerea în eroare a unor persoane cu care se aflau fie în relaţii de amiciţie, fie în relaţie de serviciu, o dovedeşte faptul că aceştia au avut la dispoziţie sumele necesare achitării acestui împrumut, dar au refuzat plata lui, determinând cu bună ştiinţă vătămarea subsemnaţilor prin provocarea unei pagube de asemenea dimensiuni“, mai spun soţii Costescu.

Aceştia precizează că au fost de acord să îşi ipotecheze locuinţa în favoarea familiei Şotropa în baza relaţiei de prietenie pe care o aveau la acea vreme cu aceasta.

Cazul familiei Costescu nu este singular. În dosarul de la Parchet mai figurează alte trei părţi vătămate, procedeul prin care s-ar fi derulat faptele fiind identice. Elena Balaur şi Petru Vasile Iacob, de pildă, au fost de acord să îşi ipotecheze locuinţele în dreptul unor credite luate de familia Şotropa de la Liliana Husein.

Ambele victime şi-au pierdut locuinţele după ce împrumuturile nu au mai fost achitate. Într-o plângere depusă de avocaţii familiei Costescu se precizează că numărul victimelor ar fi, de fapt, mai mare. În acest sens, se precizează în documentul citat, o femeie care ar fi garantat împreună cu soţul un împurmut de 98.500 de euro s-ar fi sinucis după ce a rămas fără locuinţă.

Varianta soţilor Şotropa

Dan şi Elena Şotropa au deţinut firmele SC Lila Impex SRL şi SC Unixer Design SRL. Cei doi nu recunosc faptele de care sunt acuzaţi susţinând că au contractat împrumuturile cu dobânzi foarte mare în scopul dezvoltării unor afaceri care iniţial s-au dovedit prospere şi au avut intenţia de a rambursa creditele.

„Cei doi suspecţi au arătat că nu au reuşit rambursarea integrală a tuturor împrumuturilor deoarece societăţile au înregistrat un regres economic şi au plătit dobânzi foarte mari către creditori. Suspecţii au arătat că în concret au fost împrumuturi cămătăreşti, în realitate ei nu au primit sumele trecute în contractele de împrumut, fiind incluse şi dobânzile, dar au arătat că ei au efectuat plăţi constant în contul datoriilor, dar s-a trecut la executarea garanţiilor pe motiv că ei au fost naivi şi au mers pe încredere în sensul că nu întocmeau chitanţe sau alte documente cu prilejul achitării unor rate lunare, iar unii creditori au fost de rea-credinţă şi au perceput plăţi duble“, spun procurorii.

Interesant este şi cine sunt persoanele care ar fi acordat aceste „împrumuturi că-mătăreşti“, după cum susţin soţii Şotropa. Unul dintre creditori este Laurenţiu Lucian Dobre, un medic stomatolog din Iaşi. Dobre ar fi împrumutat familia Şotropa cu 24.000 de euro, în 2005, împrumutul fiind garantat cu apartamentul familiei Ioan şi Lucia Coţovanu. Aceştia au rămas în cele din urmă fără locuinţă.
 

Comentarii