Cinci ani fără sentinţă într-un dosar ce vizează membri ai lumii interlope

joi, 19 octombrie 2017, 01:50
2 MIN
 Cinci ani fără sentinţă într-un dosar ce vizează membri ai lumii interlope

Un proces în care un membru al clanului Corduneanu este judecat pentru trafic de droguri se judecă în ritm de melc de cinci ani, şi nu există indicii că judecata se va finaliza prea curând.

Judecătorii ieşeni nu au reuşit nici măcar să se apropie de finalizarea unui dosar în care este judecat pentru constituire a unui grup infracţional un membru al clanului Corduneanu. Mihai Silviu Cor­duneanu este judecat încă din 2012 într-un dosar în care este acuzat că a pus bazele unei reţele de trafic de droguri. În acelaşi dosar mai sunt judecate şi alte persoane din Iaşi, cunoscute în mediul infracţional. Deşi au trecut cinci ani de la momentul trimiterii în judecată, justiţia ieşeană nu a reuşit nici măcar să se apropie de pronunţarea unei sentinţe în acest dosar. Ieri, magistraţii au amânat încă o dată procesul pentru data de 14 noiembrie. Inculpaţii din acest dosar au fost trimişi în judecată de către DIICOT fiind acuzaţi de asociere în ve­derea comiterii de infracţiuni şi trafic de droguri.
 
Silviu Corduneanu, cunoscut în rândul apropiaţilor cu numele de „Bulă“, mai este cercetat şi pentru înşelăciune după ce ar fi falsificat mai multe documente. În ceea ce priveşte traficul de droguri, Corduneanu este acuzat că ar fi pus pe picioare o reţea ce distribuia canabis tinerilor din judeţul Iaşi. În toamna anului 2012, reţeaua a fost destructurată. Atunci, procurorii au descoperit la Butea şi Comarna două plantaţii de canabis. 

Comentarii