Compania Blue Air anunţă o cursă nouă la Iaşi, cu destinaţia Torino

vineri, 03 februarie 2017, 02:50
1 MIN
 Compania Blue Air anunţă o cursă nouă la Iaşi, cu destinaţia Torino

Tarom se confrută cu o concurenţă tot mai dură din partea celorlalte companii care operează zboruri de pe aeroportul ieşean. Compania Blue Air a anunţat introducerea de curse pe relaţia Iaşi – Torino, cu frecvenţă bisăptămânală, începând cu data de 3 iunie. 

„Prin introducerea acestei noi rute, conectăm două dintre bazele noastre operaţionale. Ieşenii vor putea beneficia atât de un zbor direct cătree Torino, cât şi de conexiuni, mai departe, către Palma de Mallorca, Sevilla, Alghero, Bari sau Catania“, a precizat directorul general al Blue Air, Gheorghe Răcaru. Cursele Blue Air vor avea loc marţea şi sâmbăta, la tarife plecând de la 19,99 euro pe segment.
 
Anunţul Blue Air survine la trei zile după ce în presa de specialitate a apărut informaţia că zborurile Tarom de la Iaşi spre Italia nu se vor mai regăsi în orarul de vară al companiei. Tarom operează acum zboruri spe Bologna, Roma şi Torino. Repre­zentanţii Aeroportului ieşean au precizat că zborurile spre Bologna sau Roma nu vor mai fi efectuate de la Iaşi după 6 iunie.
 
Cu privire la zborul spre Torino, însă, oficialii ieşeni ai Tarom au precizat că el va fi doar suspendat la începutul sezonului de vară (sfârşitul lunii martie), acesta urmând să fie reluat pe 6 iunie.
 
 

Comentarii