CONDAMNĂRI pentru cei mai cunoscuți interlopi ieşeni: Clapon, Cristodorescu, Corduneanu

miercuri, 15 iunie 2016, 01:57
2 MIN
 CONDAMNĂRI pentru cei mai cunoscuți interlopi ieşeni: Clapon, Cristodorescu, Corduneanu

În dosar, ei sunt acuzaţi că au primit peste 40.000 euro promiţând intervenţii la judecători ai Curţii de Apel Iaşi.

Judecătorii Tribunalului Iaşi au decis ca interlopii Gheorghe Rusu (fost Corduneanu), Tiberiu Cristodorescu şi Gheorghe Clapon să primească condamnări cu executare în dosarul în care au fost acuzaţi de trafic de influenţă. Primii doi au primit câte 3 ani şi 6 luni, în timp ce Clapon a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni cu executare. Decizia nu este însă definitivă.

În acelaşi dosar, fraţii Costel Corduneanu şi Vasile Călin au fost achitaţi pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului. Sentinţa nu este definitivă.

Cei trei condamnaţi au fost acuzaţi de DNA de trafic de influenţă după ce ar fi primit 40.000 de euro de la o traficantă de persoane promiţându-i acesteia că vor interveni pe lângă judecători de la Curtea de Apel Iaşi pentru a o scăpa de puşcărie. La rândul lor, Costel Corduneanu şi Vasile Călin ar fi încercat să o determine pe denunţătoare să îşi retragă plângere.

DNA Iaşi i-a trimis în judectă pe Tiberiu Cristodorescu, Gheorghe Clapon şi Gheorghe Rusu, pentru trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă, în 2013.

Potrivit procurorilor, în perioada mai – iunie 2013, Cristodorescu şi Clapon, cu sprijinul lui Gheorghe Rusu, au pretins de la o persoană denunţătoare, judecată într-un dosar penal aflat în apel pe rolul Curţii de Apel Iaşi pentru trafic de persoane şi condamnată în primă instanţă la şapte ani de închisoare, 40.300 de euro, din care au primit în două tranşe egale 40.000 de euro.

Aceştia, susţin anchetatorii, l-ar fi lăsat pe denunţător să creadă „că au influenţă asupra membrilor completului de judecată pentru a-i determina să îi înjumătăţească pedeapsa şi să îi modifice regimul din executare în suspendarea a executării pedepsei“.

Comentarii