La Reuniunea miniştrilor apărării din cele 28 de state membre ale NATO (26-27 octombrie 2016, Cartierul General al NATO de la Bruxelles) s-a pus problema cooperării în baza principiilor complementarităţii şi evitării duplicărilor, învederându-se că „dezvoltarea capabilităţior de apărare trebuie să răspundă nevoilor de utilizare a acestora în operaţii şi misiuni, atât în context aliat, cât şi al UE” (https://nato.mae.ro/local-news/970/). Ceea ce nu poate rămâne neobservat este faptul că, imediat după aceasta, Comisia Europeană vine cu un plan propriu de acţiune, tocmai în sfera apărării.

Prin acesta îşi propune finanţarea unor programe CDI pe linia tehnologiilor militare (90 mil. euro/an până în 2020), dar şi achiziţionarea în comun de către statele membre a anumitor echipamente militare (de natura aparatelor aero), în valoare de cca. 5 mld. euro/an. Lucrurile au evoluat întratât încât se aşteaptă aprobarea Consiliului European din 15-16 decembrie (a.c.), venindu-se doar în completarea foii de parcurs adoptate de statele UE (14 nov. a.c.). Amintim că respectiva „foaie” se referă la „măsuri menite să faciliteze desfăşurarea de trupe şi îmbunătăţirea activităţii structurilor de comandă a misiunilor UE prin crearea unei «structuri permanente»” (S. Popescu, A. Badea, http://www.agerpres.ro/externe/2016/).

Cu siguranţă, relativa grabă sesizată în planul arătat are legătură cu anumite poziţii luate nu demult peste ocean, care nu exclud existenţa nemulţumirii contribuabilului american în legătură cu sarcina bugetară a SUA legată de NATO. Respectiva sarcină bugetară anuală a USA (618 mld. US$) poate fi văzută drept disproporţionată, prin comparaţie cu efortul tuturor celorlalte state membre la un loc (253 mld. US$). Adică, „SUA alocă de două ori mai mulţi bani pentru domeniul Apărării decât toţi ceilalţi 27 de aliaţi (26 europeni plus Canada)” (R. Lupitu, http://www.caleaeuropeana.ro/). Referindu-ne la România, aceasta a programat pentru exerciţiul financiar viitor (2017) o pondere în PIB a cheltuielilor militare de 2%, spre a se încadra în recomandările NATO. România, care este „a 10-a forţă ca număr de trupe în cadrul NATO, cu un efectiv de 70.000 de militari” (R. Lupitu), urmează ca, în baza alocării bugetare re-asumate la summit-ul NATO de la Varşovia (cel puţin 2% din PIB), aşa cum s-au angajat statele membre dupa summit-ul din Ţara Galilor din 2014, să demareze programe masive de modernizare a propriei armate. Actualmente, statele membre NATO care ating sau depăşesc pragul de 2% din PIB pentru apărare sunt: SUA (3.61%), Grecia (2.38%), Marea Britanie (2.21%), Estonia (2.16%) şi Polonia (2%).

Doar că trebuie să amintim şi restricţia ca minimum 20% din totalul cheltuielilor militare să privească achiziţiile de echipamente militare. Potrivit sursei anterior menţionate, restricţia este respectată de zece state membre. Să amintim, în final, că între acestea, România se situează pe locul al treilea cu 26.13%, în urma Luxemburgului (32.82%) şi a Lituaniei (27.65%). Mai mult, din raţiuni ce ţin de tabloul schiţat aici, la ultima rectificare buegetară pe anul 2016 s-a stabilit în favoarea MApN ”majorarea creditelor de angajament cu suma de 5 mld. lei, pentru demararea achiziţiilor de tehnică şi echipamente specifice” (http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/transparenta/). Respectiva sumă acoperă – în perioada 2016-2022 – programul strategic de înzestrare a Forţelor Navale Române cu nave speciale de război (corvete multifuncţionale), dar şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial.