Cranii aruncate la o groapă de gunoi din judeţ. Se fac investigaţii

vineri, 07 martie 2014, 02:50
3 MIN
 Cranii aruncate la o groapă de gunoi din judeţ. Se fac investigaţii

Printre gunoaiele comunei Valea Seacă s-au găsit două cranii de om. Preotul paroh nu este impresionat.

La groapa de gunoi din satul Conţeşti, comuna Valea Seacă, au fost găsite zilele trecute două cranii umane. Acestea erau abandonate alături de urme ale unor coroane şi candele care au fost arse, fără a se şti exact cum au ajuns acolo. „Au fost găsite în zona unei gropi de gunoi în urmă cu două zile de către un bărbat care trecea prin zonă. A fost chemată Poliţia, craniile au fost preluate de către criminalişti şi duse la Institutul de Medicină Legală, urmând să se stabilească atât provenienţa, cât şi felul în care au ajuns acolo“, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Deşi sătenii cred că ele au fost aduse din cimitir, în urma profanării unor morminte, preotul Petru Novac susţine că a inspectat cimitirul şi nu a găsit urme de pământ proaspăt răscolit. De altfel, el a fost şi cel care a alertat autorităţile, atât reprezentanţi ai primăriei din comuna Valea Seacă, cât şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie, după ce bărbatul care a văzut cele două cranii a venit să îi spună. „Sunt lucruri mai grave decât două căpăţâni găsite la groapa comună a satului şi care bănuiesc că au o vechime foarte mare“, a susţinut preotul, contactat de reporterii „Ziarul de Iaşi“. „Ele pot proveni de oriunde. Groapa comună este undeva în afara satului, pe un deal, şi acolo se duce gunoiul din toată zona. Se putea, la un moment dat, ca cineva prin curtea lui să le găsească şi să le ducă acolo. Prin satul Conţeşti trece un pârâu, în trei ani, nu consecutiv, acesta a revărsat şi apele au intrat peste tot în sat. Eu cred că de acolo puteau să apară cele două căpăţâni“, a precizat preotul. Acesta însă a confirmat faptul că în locul din groapa comună a sa­tului au fost găsite coroane şi candele care ar putea proveni din cimitir şi care au fost arse. „Eu nu am spus că nu sunt din cimitir, pot fi de oriunde, dar nu am spus asta pentru că nu vreau să ascund nimic. Mâna în foc nu bag pentru nimeni, în ziua de astăzi sunt atâtea cazuri cu persoane care au profanat morminte. Eu puteam să le iau să le duc la cimitir, să le îngrop, dar am anunţat poliţia şi pri­măria“, a adăugat preotul Petru Novac. Institutul de Medicină Legală încă nu a finalizat analizarea craniilor pentru a putea determina care ar fi provenienţa acestora.

Comentarii