Cum au ajuns impozitele pe doi ani ale bârnovenilor direct la păcănele?

miercuri, 29 martie 2017, 01:58
2 MIN
 Cum au ajuns impozitele pe doi ani ale bârnovenilor direct la păcănele?

Procesul contabilului de la primărie, împătimit al jocurilor de noroc, a fost reluat. El ar fi sustras 400.000 lei din banii plătiţi de oameni.

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au reluat ieri judecata într-un proces în care fostul contabil al Primăriei Bârnova este judecat pentru delapidare. Dorel Rotaru, de 34 de ani, a fost condamnat, în primă instanţă, la trei ani de închisoare cu suspendare, însă a contestat de­cizia şi procesul s-a reluat.

Potrivit procuro­rilor, Rotaru s-a angajat la Primăria Bârnova în 2007, iniţial ca agent fiscal, având obli­gaţia, printre altele, de a emite chitanţe pentru taxele sau impozitele încasate. Începând cu 2012, Rotaru a primit şi atribuiţii de casier, se mai arată în rechizitoriu. În acelaşi an, inspectorul contabil al primăriei i-a cerut lui Rotaru să îi predea mai multe chitanţiere, însă acesta a refuzat. Din acest motiv, conducerea Primăriei Bârnova i-a aplicat funcţionarului un avertisment scris şi i-a solicitat de urgenţă să predea documentele solicitate.

„Deoarece inculpatul Rotaru Dorel Bogdanel nu s-a conformat solicitării de a preda documentele, în baza sesizării martorei H.I., la nivelul Primăriei Bârnova s-a efectuat o anchetă internă, având sco­pul de a verifica activitatea inculpatului“, au precizat procurorii ieşeni.

În urma anche­tei interne s-a constatat lipsa a trei chitanţiere pentru încasarea creanţelor bugetare, dar şi lipsa mai multor sume de bani, printre care şi cea aferentă contractului de sponsorizare a echipei de fotbal. Un expert contabil a calculat, ulterior, prejudiciul produs de Bogdănel Rotaru la suma de 400.812 lei. În timpul anchetei, procurorii au calculat prin intermediul unei expertize contabile toate încasările efectuate de Rotaru în anii 2011 şi 2012, în acest fel fiind confirmat prejudiciul iniţial.

„Inculpatul Rotaru Dorel Bogdănel a recunoscut comiterea faptei, precizând că, fiind un împătimit al jocurilor de noroc, şi-a însuşit din gestiune, în mod repetat, diferite sume de bani, nemenţionând în borderouri unele chitanţiere prin care încasa banii şi depunând la Trezoreria Iaşi doar o parte din bani. În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, inculpatul îl estimează la aproximativ 200.000 de lei, arătând că regretă fapta comisă şi obligându-se să depună toate eforturile pentru a achita suma de bani pe care şi-a însuşit-o din gestiune“, au precizat procu­rorii.

Comentarii