Cursurile Bibliotecii Judeţene au debutat în forţă

marți, 13 august 2013, 01:50
1 MIN
 Cursurile Bibliotecii Judeţene au debutat în forţă

Cursurile de vară organizate de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” s-au dovedit a fi un real succes. Peste 200 de ieşeni s-au arătat interesaţi să urmeze cursuri de Nutriţie, Bune maniere, IT, Jurnalism şi Scriere creativă, Limbă coreeană şi Arte plastice.
Chiar dacă majoritatea atelierelor au debutat la începutul lunii august, curioşii încă se pot înscrie la lecţiile de Nutriţie sau la cele de Bune maniere online şi offline pentru adolescenţi. „Dat fiind interesul mare al ieşenilor pentru astfel de cursuri, unele în premieră la Bibliotecă, se intenţionează organizarea de programe similare şi în viitor şi transformarea unora dintre aceste cursuri în programe semi-permanente oferite de bibliotecă utilizatorilor săi”, au subliniat reprezentanţii instituţiei.
Cele mai solicitate cursuri sunt cele de Arte plastice, aproximativ 67 de copii urmând să fie iniţiaţi în domeniu. De asemenea, 60 de persoane vor să afle cât mai multe despre nutriţie, 28 despre scrierea creativă şi 19 despre jurnalism.
Participarea la programe este gratuită pentru utilizatorii înscrişi la Bibliotecă, iar cursurile sunt susţinute de bibliotecari sau colaboratori voluntari, specialişti în temele abordate.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii