Dangă iubeşte teii: Domnule Chirica, a venit momentul să reparăm greşelile trecutului!

joi, 13 august 2015, 12:58
2 MIN
 Dangă iubeşte teii: Domnule Chirica, a venit momentul să reparăm greşelile trecutului!

Marius Sorin DANGĂ Liderul Grupului de Consilieri Locali ai PNL Iaşi a adresat un îndemn primarului interimar, Mihai Chirica, să fie de acord cu replantarea teilor pe Bulevardul Ştefan cel Mare.
 

Comunicatul de presă, în rândurile de mai jos:

"Domnule Chirica, a venit momentul să reparăm greşelile trecutului!

„Domnule Mihai Chirica,
Societatea civilă şi ieşenii au întins ieri o mână administraţiei locale! Au lansat o provocare prin care noi să ne asumăm greşelile trecutului şi să luăm măsurile necesare pentru a le repara!
Proiectul de replantare a teilor pe Pietonalul Ştefan cel Mare reprezintă ocazia perfectă de a îndrepta, în cadrul Consiliului Local, un rău făcut acestui oraş, fără să existe la acel moment un vot în acest for. Tăierea teilor a fost o greşeală majoră a administraţiei locale, care a văduvit Iaşul de unul din cele mai mari simboluri ale acestuia.
Acum avem oportunitatea de a face ceva în această privinţă! Nu este nevoie decât de responsabilitate şi curaj! A sosit momentul să dăm ascultare vocii celor pe care îi reprezentăm!
Aşadar, vă solicit, domnule Mihai Chirica, să aduceţi în Consiliul Local spre aprobare proiectul depus ieri pentru replantarea teilor. Cum am demonstrat şi prin proiectul de hotărâre pentru replantarea teilor depus acum un an, şi respins de consilierii social-democraţi, liberalii ieşeni sunt de acord cu această iniţiativă şi veţi conta pe votul nostru!
Administraţia publică locală trebuie să îşi recupereze legitimitatea, dând dovadă de deschidere şi responsabilitate! Ţine de noi să reparăm greşelile trecutului!”

CITEŞTE ŞI:

S-a cerut din nou la Primărie replantarea teilor în toamnă pe Pietonal

Grupul civic „Iaşul iubeşte teii“ a înaintat ieri Primăriei un proiect tehnic pentru replantarea teilor în zona pietonalului Ştefan cel Mare. Mai mulţi reprezentanţi ai grupului, care beneficiază de sprijinul unei comunităţi online formată din aproape 13.000 de persoane, s-au întâlnit cu primarul interimar Mihai Chirica. Aceştia i-au cerut edilului replantarea teilor în această toamnă.

 

Comentarii