Darul iertării

Cele două mari sărbători creştine de peste an reuşesc de fiecare dată să ne facă mai buni, să găsim mai uşor calea spre inimile celorlalţi şi să tolerăm cu mai multă îngăduinţă ceea ce nu ne place. Aşa se întâmplă de mai bine de 2000 de ani, chiar dacă aceste mici minuni – în sensul real al cuvântului, potrivit cu firea umană – sunt mai vizibile doar în zilele acelea, adică în preajma Paştelui şi a Crăciunului. În restul timpului, parcă n-am mai fi noi înşine. De fapt, cine poate spune care e adevărata faţă a fiecăruia dintre noi?

În alţi ani, politicienii îşi dădeau ghes unul altuia să respecte spiritul sacru al Învierii şi să lase deoparte declaraţiile şi gesturile belicoase. Ei au vorbit, dar numai cine s-a mai uitat prin ziare şi pe la televizor i-a auzit. Anul acesta, aleşii ne-au (mai) scutit de prezenţă până după alegerile locale. Concediul lor prelungit este motivat de o vorbă veche: cum îţi aşterni (acum), aşa ai să dormi (după alegerile din toamnă). Adică vor participa la campania care începe puţin înainte să se încheie Săptămâna Luminată.

Avem timp să-i iertăm pentru toate câte au făcut sau n-au făcut până acum? A câta oară? E o procedură mai complicată decât cea de anul trecut. În 2015 trebuia să-i iertăm pentru 25 de ani de nepăsare, indolenţă şi lăcomie. Acum ar trebui să-i iertăm pentru 26 de ani… Întrebările sunt valabile şi pentru cei care s-au perindat prin Primărie şi care au lăsat oraşul aşa cum l-au găsit, deşi averea fiecăruia dintre ei a crescut într-un ritm mult mai rapid decât avuţia municipiului. Primarul e mai aproape de oameni: mai taie un tei, mai asfaltează o stradă, mai văruieşte Starea Civilă dacă-şi mărită odrasla sau drenează un deal întreg dacă a ales să-şi pună vila acolo. Pe când un parlamentar pleacă 3 ani şi 11 luni şi nu-l mai vezi. Doar mai auzi că şi-a tras pensie specială sau un dosar la DNA. De europarlamentari, nici măcar atât.

Poate că, de fapt, zilele acestea sînt menite să scoată mai mult în evidenţă ceea ce ne lipseşte. Răbdare sau toleranţă, de exemplu. O măsură a impacientării ar putea fi corul claxoanelor care se aud zilnic în oraş. Candidate la iertare sunt şi proasta gestionare a circulaţiei şi la fel de proasta administrare a străzilor oraşului, transportul public urban de cumetrie, investiţiile imobiliare haotice care seamănă între ele doar prin lipsa locurilor de parcare, politica locală de alungare a ieşenilor în bejenie, în loc de atragere a unor investiţii. Răbdare este atunci când nu-ţi vine leafa la timp sau nu vine mărită – aşa cum te asigură legile votate mai ales în ajunul alegerilor –, în vreme ce scadenţa ratelor, taxelor şi impozitelor nu întârzie niciodată. Şirul exemplelor este nesfârşit, iar peste an se adună nenumărate alte motive de supărare. Cu toţii ştim asta, după cum fiecare dintre noi se închină în noaptea de Înviere cu speranţa iertării păcatelor. Dar câţi dintre noi pot ierta, la rându-le? Şi pentru cât timp? Iertarea se deprinde greu şi se uită repede, iar în momente ca acesta ne oprim o zi, două, în loc, ne măsurăm conştiinţa şi pornim mai departe cu satisfacţie sau cu resemnare. Întotdeauna cu conştiinţa împăcată – asta până în momentul în care va veni Altcineva, nu neapărat de Paşte, să o evalueze.