De ce a pierdut PNL?

Cu aproximativ un an în urmă, PNL depăşea pentru prima oară PSD în intenţiile de vot. Se anticipa atunci că liberalii nu vor întâmpina vreo greutate în a-şi adjudeca victoria (presupus zdrobitoare!) atât la "localele", cât şi la "parlamentarele" din 2016. Cutremurat de o mulţime de scandaluri interne şi externe, majoritatea penale, "partidul corupţilor" (PSD, în caz că aţi uitat!) intrase în panică. Se aflase deja că unii pesedişti notorii, peste măsură de "scârbiţi" de deruta din "partidoi", îşi prezentau în anticamere secrete omagiile doamnei cu buldogul, pe care o asigurau de eterna lor simpatie.  

Apoi s-a întâmplat ceva. Iar, în iunie 2016, PNL pierdea ruşinos alegerile locale, în unele părţi ale ţării (precum Bucureştiul şi Iaşul, oraşe cu numeros electorat de dreapta) înregistrând scoruri ridicole. Dar e simplist să credem că explicaţia acestui dezastru ar face trimitere doar la lipsa de popularitate a Cabinetului Cioloş, guvern tehnocrat susţinut de liberali. De ar fi fost numai asta, atunci şi primarii liberali în funcţie ar fi pierdut  alegerile pe capete, dar nu s-a întâmplat deloc aşa ceva. Nu a existat un val anti-PNL şi nici unul anti-Iohannis ori anti-DNA, oricât se străduiesc pesediştii să ne prezinte în acest fel situaţia, pentru a justifica o eventuală moţiune de cenzură, dar şi o absolvire de toate păcatele a marilor corupţi. Nici formula diferită a campaniei electorale nu poate fi făcută responsabilă pentru eşecul PNL, ţinând cont că alegătorii tuturor partidelor au fost privaţi de celebrele pomeni electorale. Atunci, de ce a fost înfrânt PNL?

În primul rând, pentru că mare parte a votanţilor lui Iohannis din noiembrie 2014 (şi mă refer doar la cei din ţară) nu au mai venit la urne. Dezamăgiţi de preşedintele care s-a înconjurat de mereu aceleaşi lichele de serviciu, de preşedintele tăcut ca un peşte, de preşedintele incapabil să propună teme naţionale de dezbatere, de preşedintele plimbăreţ doar prin străinătăţuri şi mai deloc prin ţară, mulţi au spus "pas" de data aceasta. Pe de altă parte, sunt convins că nu se poate pune semnul identităţii între votanţii lui Iohannis din 2014 şi cei ai PNL, existând o zonă comună (mai mare), dar şi o altă zonă care desparte cele două tabere aproape irevocabil. Cu toate acestea, un spor de alegători ar fi adus un spor considerabil de voturi liberalilor.  

În al doilea rând, pentru că românii au priceput că bicefala conducere a PNL este lipsită de credibilitate. Sub diferite forme, şi liberalii şi-au apărat penalii, ba chiar au acceptat, inclusiv în campania abia încheiată, bani şi indicaţii preţioase de la ei, din varii motive. De asemenea, iniţial, PNL a susţinut (alături de PSD) alegerea primarilor într-un singur tur, apoi când a descoperit că pierde teren s-a răzgândit, jucând un soi de comedie de două parale. Ca şi la centru, în filialele din terioriu regăsim aceiaşi trepăduşi dintotdeauna, indivizi mărunţi fără nicio legătură cu valorile liberale. Există şi în PNL o frăţie a ciolanului care nu se dă în lături de la niciun şmen şi care blochează orice tentativă de reformare a partidului.

În al treilea rând, pentru că, neavând membri de soi, PNL nu posedă nici proiecte. Dacă am înţeles de mult timp că, mimând dragostea faţă de popor, PSD fură banii necesari investiţiilor, pentru a-i băga în salarii, pensii,  ajutoare sociale şi (mai ales) în propriile buzunare, compromiţând dezvoltarea României pe termen lung, dar cumpărându-şi în acest fel sprijinul unor largi categorii socio-profesionale, nu m-am lămurit ce vrea de fapt PNL. Ori de câte ori au fost la putere, liberalii au procedat la fel ca pesediştii, epoca Tăriceanu fiind cel mai edificator şi mai dăunător exemplu în acest sens. Această asemănare cu PSD este de altfel motivul principal pentru care nici peneliştii nu şi-au respectat vreodată marile promisiuni electorale, cele în care vorbeau de autostrăzi, huburi, cuburi şi alte piramide. 

Rezultă din cele de mai sus că soluţia care i-ar mai putea face câştigători pe liberali, în viitorul apropiat, este pe cât de simplă, pe atât de complicat de pus în practică. În următoarele şase luni, PNL trebuie să demonstreze că este altceva decât PSD. Dar este? Cu doar patru ani în urmă, USL ne-a arătat ce bine se înţelegeau cele două partide ori de câte ori mai trăgeau o scatoalcă statului de drept; ori de câte ori mai puneau o piedică anchetelor DNA; ori de câte ori mai furau câteva miliarde de la stat. Ce angelic zâmbea Crin! Ce frumos minţea Ponta! Pe urmă, s-au despărţit!  

Au apărut din nou, în România, seminţele unei mişcări anti-sistem, semnele unei mişcări de respingere a clasei politice in corpore. Din nou, dezamăgiţii par mai numeroşi decât pomanagii. Dar va conta această armată de nemulţumiţi la alegerile din toamnă? Cine o poate aduce la urne?