Domino-ul „stafiilor”

S-ar putea să fim toţi de acord că "o stafie bântuie Europa", dar nu se ştie dacă ne gândim de fapt la una şi aceeaşi "stafie". Aşa că n-ar strica, înainte de orice altceva, un mic exerciţiu de inventariere în materie de fie potenţiale doar, deocamdată, fie deja active surse de temeri, pentru că la ele trimite metafora "stafiei". Nu atât o numărătoare a lor, cât mai ales o schiţă de definire, distingându-le: cale, poate, spre a le gândi, fiecăreia, antidotul, remediile potrivite.

Motivele pentru îngrijorări nu lipsesc. Economic, UE şi întreg continentul nu se simt prea bine, chiar dacă nu de criză e vorba la timpul prezent, dar memoria ei recentă e vie şi nu e o întâmplare că tema vulnerabilităţii zonei euro e mereu pe tapet. Imigraţia masivă, nu doar dinspre Siria şi nu numai cea provocată de război şi de cauze politice, ci dominant social-economică, continuă şi ea să-i dea Europei dureri de cap, cu atât mai rebele şi persistente cu cât fenomenul se conjugă cu terorismul jihadist. Practic s-a ajuns la un fel de scadenţă, inevitabilă, a basmelor roz şi a iluziilor mult propovăduitului (laic) multiculturalism şi a tot aşa de trâmbiţatei "corectitudini politice", aflate ambele într-un reflux cel puţin tactic. Dar efectul s-a produs deja şi e încă în curs de amplificare. O dovedesc rezultatele alegerilor, retorica guvernanţilor şi creşterea euroscepticismului în ţări ca Ungaria, Cehia, Polonia, Bulgaria, într-o neascunsă corelaţie cu afluenţa extraeuropeană având ca ţinte Germania, Anglia, Franţa. Braţele deschise ale doamnei Merkel, în numele UE şi al Europei întregi, şi-au dezvăluit reversul, de altfel previzibil dacă n-ar fi primat un reflex al "gesticulaţiei" comme il faut.

Europa nu e chiar de capul ei în lumea globală/ globalizată, în care consecinţele a ceea ce se declanşează local (dar cu implicarea "arbitrilor" din afară) se decontează până la urmă global. În plus, ce se întâmplă în Turcia, Brexit-ul şi victoria electorală a lui Trump, care euforizează Kremlinul, se adaugă, de asemenea, "stafiilor". Cam aşa arată tabloul lumii, la zi, şi cel al Europei în ea. Prea multe "stafii"? Şi prea în legătură unele cu altele (domino)? Precauţii şi remedii? Da, ceva trebuie făcut împotriva unor temeri tulburi, difuze. Poate evaluări mai realiste, pragmatice, politic şi diplomatic, militar, social-economice, în loc de "stafia"-"drob de sare" (al lui Creangă al nostru).

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru  Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar