Două probleme importante ale oraşului

Nu a trecut nici o lună de când un grup de arhitecti locali anunţa apropiata finalizare a Planului Urbanistic General al Iaşului, că au şi apărut probleme care fac prevederile acestuia inoperabile. Arhitectul şef al primăriei a dat autorizaţie de construire a unui imobil chiar în locul în care PUG-ul prevedea racordul bulevardului Carol la strada Arcu, care face legătura cu Gara Iaşi. Este inexplicabilă această decizie, în condiţiile în care respectiva legătură era esenţială pentru fluidizarea traficului rutier pe direcţia nord-sud a oraşului. De altfel se observă un fel de paralelism în lucrările urbanistice ieşene: cei care realizează PUG gândesc una, arhitectul şef al oraşului face cu totul altceva. Ca să fiu polemic, arhitectul şef pare a fi cu totul paralel cu problemele oraşului. Nu-şi asumă vreun rol  în schiţarea viitoarei dezvoltări urbanistice, nu-şi ia în responsabilitate nimic din ceea ce se întâmplă acum în oraş. Nu-l vezi prezent în discuţiile referitoare la pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nu-l găseşti pe şantierele de la Fundaţie sau de aiurea, nu organizează nici o dezbatere, nici un seminar etc.

Nu e de mirare că cei interesaţi fac mitinguri, pentru că nimeni nu stă de vorbă cu ei. Primăria din Iaşi nu are organ pentru aşa ceva, nu înţelege ce înseamnă comunicarea şi abordarea fără ocolişuri a problemelor care stârnesc interesul diverselor grupuri. Nu se face comunicare pe teme atât de sensibile doar în conferinţe de presă şi în spuse şi replici în doi peri la acuze apărute în presă sau culese de la opoziţie. Găsim aici în mic ceea ce se vede de la o poştă, la nivel naţional, în scandalul exploatării de la Roşia Montana. O atitudine şovăielnică a administraţiei, “dubla personalitate” (Chirica taie teii, dar s-ar înscrie şi în asociaţia “Iaşul iubeşte teii”), senzaţia de culpă exploatată de contestatari, toate acestea, însoţite de ieşiri agresive şi accente dure nejustificate, sunt ingredientele care transformă un subiect, chiar banal, în punct nevralgic al unei guvernări.

Soluţia nu poate fi decât de ordin tehnic. Primarul şi viceprimarul au doar argumente politice, care ţin de faptul că au fost aleşi şi au dreptul să-şi exercite puterea, dar care nu pot oferi răspunsuri celor oneşti  interesaţi de tei, de peisagistică, de trafic, de cromatică urbană etc. Nu cunosc aceste lucruri, la fel cum Ponta nu ştie mare lucru despre cianurare sau fracturare hidraulică. Pentru acestea este nevoie de dialog aplicat între cei care susţin planurile administraţiei şi cei care se opun acesteia. Primăria trebuie să arate că lucrează cu specialişti care au o viziune, care pot explica de ce optează pentru o soluţie sau alta, oameni care să afişeze o transparenţă totală, care să arate că nu sunt lucruri de ascuns, doar, eventual, opţiuni urbanistice sau estetice diferite. Din acest motiv cred că arhitectul şef doarme, sau nu-şi înţelege rolul. În jurul lui ar trebui să se formeze “organul” Primăriei pentru problemele arhitecturale şi urbanistice. Primarul pierde puncte bune pe mâna acestuia. Şi a sa, câtă vreme îl tolerează.

                                                                                  ***

Excelent textul domnului Florin Cîntic despre felul în care Marsilia a reuşit să câştige competiţia internă pentru desemnarea capitalei culturale europene din acest an. VEZI AICI Este un bun exemplu pentru Iaşi. În ciuda pesimismului şi a neîncrederii cu care a fost primit planul înfiinţării fundaţiei care va gestiona proiectul ieşean, lucrurile par că încep să se aşeze coerent. Important este că proiectul a fost însuşit de principalele instituţii locale şi că a intrat în discuţiile uzuale despre oraş şi viitorul acestuia. De ceva vreme, trebuie să spunem, Iaşul are câteva proiecte care i-au revigorat oarecari energii. Festivalul Internaţional al Educaţiei, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traduceri, proiectul “Iaşi, Capitală Culturală Europeană” au dezmorţit un peisaj social şi cultural care părea apatic, lipsit de ingeniozitate, de forţă. Chiar dacă nu sunt pe deplin definite, cele trei proiecte dau un tonus nou şi indică posibilităţi de dezvoltare, de creativitate. Revenind la textul domnului Cântic, aş sublinia importanţa unui proiect bugetar bine făcut şi o eşalonare a investiţiilor. Muzeul Civilizaţiei Mediteraneene, din Marsilia, deschis la începutul acestui an, a fost început în urmă cu zece ani. De remarcat şi că, pe lângă specificul muzeului şi a expoziţiilor itinerante, clădirea în sine, construită de Rudy Ricciotty, este un obiectiv de vizitat. VEZI AICI De altfel, Marsilia face câteva provocări arhitecturale în acest an, pe lângă muzeul în cauză fiind şi vila mediteraneană a lui Stefano Boeri. VEZI AICI