Eliminaţi din primul foc

miercuri, 05 aprilie 2017, 01:43
3 MIN
 Eliminaţi din primul foc

 

Nici Ana Bogdan la Charleston, nici Patricia Ţig la Monterrey şi nici Marius Copil la Sophia Antipolis n-au trecut de turul I. Johanna Konta  s-a retras din turneul din Carolina
 
N-a fost prea bună prima zi a turneelor transatlantice de tenis pentru jucătoarele noastre. La Charleston, turneu pe zgură dotat cu premii în valoare totală de 776.000 de dolari, Ana Bogdan a fost învinsă clar de letona Jelena Ostapenko (66 WTA), scor 4-6, 2-6 în 74 de minute. Ana a condus în primul set cu 3-1, însă a fost învinsă într-un set de 31 de minute. Ea a pierdut al doilea act cu 2-6, dar semnificativ este faptul că setul a durat mai multd decât primul. La 2-2, Sevastova a făcut break, într-un game interminabil, cu 25 de mingi. Românca a salvat şase mingi de break (a fost şi condusă în start cu 0-40), dar  la a şaptea a cedat. După acest episod dramatic, moralul Anei s-a prăbuşit şi românca a cedat uşor celelalte jocuri rămase. Turneul din Carolina de Sud a primit şi o lovitură grea: proaspăta câştigătoare a turneului de la Miami, britanica Johanna Konta (7 WTA) a renunţat la participare, acuzând dureri la un umăr. Johanna Konta fusese direct acceptată în turul doi şi ar fi urmat să o întâlnească pe americanca Alison Riske (34 WTA), care a învins-o cu 7-4, 4-6, 6-0 pe compatrioata sa, Kayla Day (151). Un abandon s-a înregistrat şi într-o partidă foarte aşteptată din turul I, între Katerina Siniakova (Cehia, 36 WTA) şi portoricana Monica Puig (40). Siniakova a câştigat primul set cu 6-4, dar apoi campioana olimpică a revenit în meci, iar la scorul de 4-6, 6-2, 4-1, Siniakova a abandonat. Alte rezultate din primul tur: Naomi Osaka (Japonia) — Johanna Larsson (Suedia) 6-7, 6-4, 6-2; Katerîna Bondarenko (Ucraina) — Evghenia Rodina (Rusia) 6-4, 7-5; Andrea Petkovic (Germania) — Lara Arruabarrena (Spania) 7-5, 6-2 ; Ons Jabeur (Tunisia) — Marina Erakovic (Noua Zeelandă) 6-4, 6-1; Laura Siegemund (Germania) — Lesia Ţurenko (Ucraina) 6-7, 6-2, 7-6; Jelena Jankovic (Serbia) — Ekaterina Aleksandrova (Rusia) 6-0, 6-4. Programul partidelor de ieri seară  a fost perturbat serios de intemperiile atmosferice, astfel încât meciul Irinei Begu cu turcoaica Çagla Buyukakçay a fost împins mult în noapte. Primele rezultate de ieri: Mona Barthel (Germania) – Jennifer Brady (SUA) 7-5, 6-4; Daria Kasatkina (Rusia) – Danka Kovinic (Muntenegru) 6-1, 6-2; Maria Sakkari (Grecia) – Lauren Davis (SUA) 7-5, 6-4; Magda Linette (Polonia) – Iulia Putinţeva (Kazahstan) 4-6, 6-2, 6-4; Kristina Kucova (Cehia) – Silvia Soler (Spania) 5-7, 7-5, 7-6.
* La Monterrey (Mexic), turneu cu premii totale de 250.000 de dolari, Patricia Ţig, jucătoare remarcată în ultima vreme, a făcut un joc foarte slab, cu mult greşeli, în faţa croatei Donna Vekic (90 WTA), scor 4-6, 1-6 în numai 70 de minute. Alte rezultate: Julia Boserup (SUA) – Nao Hibino (Japonia) 6-0, 6-2; Naomi Broady (SUA) – Catherine Bellis (SUA) 7-6, 6-4; Caroline Garcia (Franţa) – Renata Zarazua (Mexic) 4-6, 6-2, 6-3; Anastasia Pavliucenkova (Rusia) – Tatjana Maria (Germania) 6-1, 6-3; Sara Sorribes (Spania) – Eugénie Bouchard (Canada) 7-6, 6-2.
* În fine, Marius Copil, a fost eliminat din primul tur al turneului challenger de la Sophia Antipolis (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 64.000 de euro. El a pierdut cu 6-4, 2-6, 2-6, după o oră şi 50 de minute, de slovacul Jozef Kovalik (127 ATP).

 

Comentarii