Emoţii pentru viitorii boboci de la UMF. Se apropie examenul de admitere

joi, 17 iulie 2014, 01:59
3 MIN
 Emoţii pentru viitorii boboci de la UMF. Se apropie examenul de admitere

Zilele acestea a început şi sesiunea de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“ din Iaşi, unde în planul de şcolarizare pentru anul 2014-2015 sunt 1.783 de locuri, atât la buget, cât şi la taxă pentru tinerii români şi străini. Dintre acestea, 702 sunt locuri la buget, 493 la taxă în lei şi 588 la taxă în valută.

Înscrierile se fac până pe 20 iulie, iar testul grilă va avea loc în data de 23 iulie. Rezultatele la test se vor afişa în maximum 48 de ore. Admiterea la studiile de licenţă pentru domeniul Sănătate, atât pentru locurile finanţate de la buget, cât şi pentru locurile cu taxă în lei sau în valută, se realizează numai prin concurs de admitere.

Concursul constă în susţinerea unui test grilă la disciplinele Biologie clasa a XI-a (Anatomia şi Fiziologia omului) sau Chimie Organică pentru specializările Medicină şi Medicină Dentară, cât şi pentru specializările Asistenţă Medicală Generală, Nutriţie şi Dietetică, Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare şi Tehnică dentară, cu menţiunea că pentru aceste specializări gradul de dificultate a întrebărilor va fi corespunzător.

Pentru specializarea Farmacie, examenul de admitere va consta într-un test grilă la Chimie Organică. Calculul mediei finale pentru domeniul Sănătate, în vederea clasificării se va efectua cu 75% nota de la test şi 25% media de la bac.

Admiterea pentru domeniul Ştiinţe Inginereşti Aplicate, specializarea Bioinginerie, se realizează numai prin selecţie de dosare.

La cele opt domenii de studiu, şapte pe Sănătate şi unul pe Ştiinţe Inginereşti Aplicate, numărul de locuri pe specializări este următorul: la Medicină sunt 298 de locuri la buget, 100 la taxă în lei şi 51 la taxă în valută, la studiile în limba engleză există doar 150 de locuri la taxă în valută, iar la studiile în limba franceză, acelaşi număr de locuri. La Asistenţă Medicală Generală sunt 59 de locuri la buget, 140 la taxă în lei, la Nutriţie şi Dietetică sunt doar 5 locuri la buget şi 29 la taxă în lei. Urmează Medicina Dentară, unde sunt 89 de locuri la buget, 47 la taxă în lei şi 30 la taxa în valută. La studiile în limba engleză sunt 70 de locuri la taxă în valută, iar la studiile în limba franceză 90 de locuri, tot la taxă în valută. La Tehnică Dentară sunt 39 de locuri la buget, 35 la taxă în lei şi 5 la taxă în valută, la Farmacie sunt 99 de locuri la buget, 70 la taxă în lei şi 40 la taxă în valută. Penultima este Bioingineria, cu 54 de locuri la buget şi 34 la taxă în lei, pe ultimul loc fiind Balneofiziokinetoterapia, cu 59 de locuri la buget, 38 la taxă în lei, şi doar 2 locuri la taxă în valută.

Astfel, un absolvent de liceu care doreşte să urmeze una din aceste domenii trebuie să ştie că la Medicină se fac şase ani de studiu, la Farmacie cinci ani, La Asistenţă Medicală Generală şi Bioinginerie câte patru ani, iar la Nutriţie şi Dietetică, Balneofiziokinetoterapie şi Tehnică Dentară câte trei ani. Taxele de înscriere au rămas aceleaşi ca şi anul trecut, 350 de lei la specializările Medicină, Medicină Dentară, Farmacie şi Asistenţă Medicală, 250 de lei la Asistenţă Medicală, Nutriţie şi Dietetică, Tehnică Dentară şi Balneo, iar la Facultatea de Bioinginerie Medicală, taxa de înscriere este de 150 de lei. Taxa de şcolarizare este cuprinsă între 3.800 şi 6.000 de lei, în funcţie de facultate.

Comentarii