Este interzisă circulaţia TIR-urilor prin zona tunelului Vitiniya din Bulgaria

vineri, 16 iunie 2017, 08:16
1 MIN
 Este interzisă circulaţia TIR-urilor prin zona tunelului Vitiniya din Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care călătoresc sau tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria că, în perioada 16 iunie – 11 august, autorităţile de poliţie rutieră bulgare vor aplica măsuri administrative întărite în cazul unor contravenţii săvârşite de conducătorii automarfarelor care se deplasează prin zona tunelului Vitiniya.

Măsurile se aplică în cazul unor contravenţii săvârşite de conducătorii automarfarelor care se deplasează prin zona tunelului Vitiniya – situat pe autostrada HEMUS (A2), km30, pe segmentul de drum care leagă localităţile Varna şi Ruse de capitala Sofia – unde este aplicat un regim de restricţii temporare de circulaţie pentru autocamioanele cu greutate mai mare de 12 tone.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis joi seara, conducătorii auto care nu respectă indicatorul temporar ‘interzisă circulaţia mijloacelor de transport cu masa totală mai mare de 12 tone’ şi intră în spaţiul reglementat de acesta fac obiectul următoarelor sancţiuni: reţinerea permiselor de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o lună; oprirea mijlocului de transport din circulaţie pentru o perioadă de 3 luni – mai exact, talonul capului tractor este reţinut în vederea suspendării pentru o perioadă de 3 luni; aplicarea unei amenzi contravenţionale în cuantum de 300 de leva şi suspendarea dreptului de a conduce un autovehicul pentru o lună.

capital.ro

Comentarii