Explicaţii ştiinţifice pentru misteriosul OZN zărit deasupra Chinei (FOTO)

miercuri, 15 mai 2013, 13:54
2 MIN
 Explicaţii ştiinţifice pentru misteriosul OZN zărit deasupra Chinei (FOTO)

În seara de luni, cetăţenii din centrul şi din sud-vestul Chinei au zărit pe cer un obiect misterios strălucitor. Acum, reprezentanţii Academiei Chineze de Ştiinţe au lansat un comunicat de presă în care anunţă că nu era vorba despre un OZN, ci de o rachetă folosită într-un experiment.

Oamenii de ştiinţă din cadrul Centrului Naţional de Ştiinţe Spaţiale din China au anunţat că au lansat o sondă spre partea superioară a atmosferei Pământului după ce publicul chinez a postat pe Internet imagini şi filmări cu misterioasa navă zburătoare.

„Racheta a fost lansată luni, la ora 21:00, de la Centrul Spaţial din Xichang, în sud-vestul Chinei, pentru a investiga particulele energetice şi câmpul magnetic din stratul ionizat şi din spaţiul cosmic”, au anunţat reprezentanţii centrului spaţial.

Cercetătorii chinezi au anunţat că experimentul şi-a îndeplinit obiectivele, permiţând oamenilor de ştiinţă să obţină date preţioase despre spaţiu la diferite altitudini.

Aceste date se vor dovedi extrem de valoroase atunci când China va efectua noi experimente spaţiale şi atunci când va fi construită prima staţie spaţială chineză.

Oamenii din provincia chineză Hubei au anunţat că au văzut un obiect în formă de V ridicându-se spre cer la ora 9 seara în cursul zilei de luni.

Restul citeste pe descopera.ro

Comentarii