Familia spaimei

Corespondente ale cuvântului-cheie din tema propusă pentru această dezbatere au o obsedantă prezenţă în mass-media europene; câteva titluri, de pe internet, în franceză, engleză şi germană, în care evidenţiem prin italice astfel de lexeme, ce numesc spaime continentale la ordinea zilei: a) „Craintes sur l’arrivée de terroristes avec les migrants”; „Migrants: la grande peur des Européens”; „Migrants: l’effroi et l’impuissance”; b) „EU fight against terrorism”; „With Fear and Trembling”; c) „Die deutsche Islam-Angst”; „Europa zwischen Furcht und Säbelrasseln”; „Europa und die Terrorangst”. Iată şi un reflex românesc: „Spaimele SUA şi ale Europei: jihadiştii cu paşaport european”.

Integraţi fiind, faţă de trăirile astfel exprimate, ne-am întrebat dacă, prin terminologia spaimei, româna are resurse verbale spre a consimţi la starea de spirit europeană; repede, ne-am convins că facem faţă, doar referindu-ne la termeni de bază.

Pornind de la distincţii liminare din Dicţionarul Academiei (II/I, 1934, s.v. frică, groază), aflăm că teama, termen moştenit din latină, numeşte un sentiment tolerabil, acela de nelinişte sufletească în faţa unui rău previzibil, dublată însă de tendinţa de a-l evita (!), pe când spaima, derivat dintr-o moştenire identică, înseamnă însă ceea ce psihologii numesc o „emoţie negativă” mai puternică, una ce-ţi dă fiori şi te zguduie, chiar dacă nu eşti fricos din fire (de-ar fi aşa!). Contactele cu alte… valori spirituale ne-au îmbogăţit vocabularul cu slavonescul groază, „teamă, spaimă provocată intenţionat prin ameninţări sau alte mijloace de intimidare” (cu o familie convingătoare: grozav, groaznic, a îngrozi), urmat de împrumutul din greacă frică, mai blajin, de vreme ce este frecvent comutabil cu teamă şi, pătruns prin texte bisericeşti, a putut numi şi relaţia specială cu Divinitatea („om cu frica lui Dumnezeu”). Aşadar, facem faţă şi este inutil să mai invocăm ofertele globalizării vocabularului, prin neologisme exprimând gradaţii diferite, de tipul angoasă, oroare, poltronerie şi altele.

La un sondaj cu studenţii privind tema discuţiei, am obţinut răspunsuri lapidare, cum sunt „Putin”, ori „ISIS”. Dar ne-am putea gândi şi la vizita lui David Cameron în Bulgaria şi la noi, vizită care, pentru unii observatori politici, ar putea însemna o combinaţie diplomatică inspirată de profitabila „Splendid Isolation” din secolul al XIX-lea, astăzi însă cu raportare la prezenţa Regatului Unit în UE! Căci ne amintim că lui Cameron i se atribuie critica adusă premierilor socialişti din Europa, susţinători, cândva, ai lui Tony Blair, că vor un „pisoi federal şi nu un leu britanic”. După cum, referitor la atitudini ale aceluiaşi, în mass-media britanice a revenit, în 2011, chiar formula citată, în legătură cu problema uniunii fiscale europene. Va fi fiind, însă, absenţa din UE a Regatului Unit un motiv real de grijă pentru toţi?

Desigur, diferiţi europeni au temerile şi spaimele lor regionale, dar în interdependenţă continentală; să ne amintim titluri româneşti mai vechi sau mai noi, de tipul „De ce se teme Europa cel mai tare?” (în legătură cu problema grecească), „Alertă în Europa! Franţa se teme de noi atacuri teroriste”, „Ucraina se teme de Al Treilea Război Mondial” etc., spaime reale sau de conjunctură importante fiind cele din zona finanţelor: „FMI se teme ca austeritatea în Europa să nu devină imposibil de susţinut politic şi social”.

S-ar părea că, în timp, s-au produs mutaţii majore în ceea ce priveşte spaimele continentului. Dacă apropierea anului 1000 a înfricoşat lumea catolică prin spectrul Apocalipsei, după câteva secole s-au conturat alte griji; doar un exemplu: Jean Delumeau, în „La peur en Occident (XIVe – XVIIIe siècles). Une cité assiégée” (1978) descria teroarea reprezentată de intoleranţa religioasă, războaie, molime şi foamete. Dacă trecem peste nuanţe şi vocabule, nimic nou sub soarele secolului al XXI-lea: fundamentalism, zone de acute confruntări militare, pandemii şi enorme areale, astăzi cunoscute, de foamete endemică. Avem alte posibilităţi de informare. Şi mai multe motive de spaimă.

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi