Fără fiţe

În completarea discuţiei privind, pe de o parte, etalarea (da, ostentativă), în discursul public, a fonetismului regional (la munteni prin pronunţii de tipul dă, pă, dântre, dupe, la moldoveni prin di, pi, diparti, puţână brânzâ!), iar, pe de altă parte, supralicitarea ortoepiei, prin pronunţii emfatice, ne-am propus să ne ocupăm de pronunţii literare de nivel superior.

* Compensare. Cititorilor le datorăm o precizare: pronunţia literară, corectă şi agreabilă, în registrul public formal, este de recunoscut în prestaţiile celor mai mulţi dintre prezentatorii de ştiri şi ale unora dintre moderatorii de emisiuni de la cele mai diferite canale tv (începând cu tvr, până la, să zicem, „Fishing&Hunting”).

* Avantajul zonei natale? Fără a mai vorbi aici de pronunţiile regionale, întrebându-ne cum de se plasează hotărât în afara distorsiunilor elitiste vorbirea unor personaje publice din mediul „eroilor” articolelor noastre precedente, ne-am documentat, mai întâi, asupra locului naşterii unor adevărate modele în materie, pe care le-am şi numit; ca să aflăm, în plus, cele ce urmează.

* Virginia Ruzici a trăit până la vârsta de zece ani în oraşul Câmpia Turzii, unde s-a născut, iar mediul lingvistic bucureştean (de fapt, numai un cadru geografic de tranzit, date fiind stagiile de antrenamente şi turneele din străinătate) nu a reuşit s-o „muntenizeze”. Recentele transmisii de la Roland Garros ne-au atras atenţia printr-o impecabilă pronunţie care, înregistrată pe un CD, ar putea servi ca model pentru rostirea literară românească: vorbire clară, luminată de inteligenţă, dar şi servită de un timbru cald, nuanţat de umor şi de implicare sufletească. Va fi având vreun rol şi cunoaşterea mai multor limbi străine (printre care şi italiana); dar iată şi o marcă de adaptare la spaţiul comunicării: într-un interviu în franţuzeşte, pronunţă „Simona ‘Alep” (ştiţi, regula vestitului „h aspiré).

* Eugenia Vodă este o altă persoană publică marcantă din televiziune a cărei pronunţie este normal şi elegant literară, fără fiţe de falsă vedetă, sighişoreanca nefiind contaminată fonetic de perioada studiilor din Bucureşti şi de traiul în capitală. Interesul (dublu) profesional (a făcut studii teatrale) al gazdei… „Profesioniştilor” este activ, nu lipsit de oarecare maliţiozitate uneori. Când Sorin O. spune că, în copilărie, unii din cei de pe stradă „îl luau peste picioare”, E.V. încearcă să-l aducă la ordine: „adică «peste picior»”, generalul nu este ductibil înspre „la loc comanda!” şi întoarce vorba: „Nu, că-mi dădeau şi peste picioare” (deşi acest câştig de popularitate avea să se producă, după propria-i mărturisire, mai târziu, când el însuşi se amesteca printre agresori). Curios că moderatoarea dialogurilor pare să nu fi sesizat accentul acestui interlocutor al său.

Dar eventualele… expectanţe din etapa documentării nu se potrivesc totdeauna cu ceea ce se petrece în platou. Moderatoarea Profesioniştilor se aştepta, sub aspectul pronunţiei, la o eventuală victimă, în persoana academicianului ieşean Alexandru Zub, istoricul revendicându-se, decis, dinspre ideologia ţărănească, mediu din care provine. În aceste condiţii, cu nedisimulată intenţie, este întrebat: „N-aveţi accent deloc, cum aţi reuşit?”. Ca să fie pusă la… curent, elegant şi tangenţial, prin raportare superioară doar la zona muncii intelectuale.

* Alţii? Ne-am putea referi, pozitiv, şi la Cristian Ţopescu, de când şi-a mai şlefuit rostirea „neaoşă”, deşi nu-i putem ierta faptul că, prin transmisiile lui din fotbal, de prin anii ’70, a contribuit hotărâtor la introducerea, în discursul public, a monstruoasei pronunţii cu accentul greşit, pe i din finala –iu, la numele de persoane de tipul CojocarIu, în loc de CojocAriu (după regula numelor de sonoritate turcească: Tutungiu, Bragagiu, Fanaragiu şi altele).

* Să nu exagerăm: locul naşterii cuiva nu este numaidecât un atu pentru bună purtare de gen: tot ardelean, după un stagiu orădean, a venit la Bucureşti Cristian Tabără, dar pronunţiile lui (ca „ştirist”, prin ’99) de tip „Iartă-mă, teărog, că inteărvinpeăsteă tineă; Ceă mai eănou peăla Beălgrad?”, o achiziţie de acomodare mimetică dâmboviţeană, nu s-au prea atenuat; nici la „Publika” chişinăuiană. Atenţie, „emfatici”! Pronunţia, de efect ş?ţ, cu cezură internă, „SUPRA-vieţuit” nu transmite aceeaşi idee ca „SUPRA-ponderal” ori „SUPRA-dimensionat”, după cum „IM-portant” nu trădează intenţia din „IM-posibil” sau „IM-potent”. Ce să mai zicem despre impresia accentuării selective pentru numele capitalei: „BU-cureşti”!

Publicitate și alte recomandări video