De Business

Punem punctul pe știi

N

Fortus SA este iar la mâna lui Ababei

N

joi, 27 martie 2014, 02:50
5 MIN
 Fortus SA este iar la mâna lui Ababei

\N

Fostul administrator judiciar al combinatului ieşean, Adrian Ababei (FOTO) cere insolvenţa societăţii pe care administrat-o în urmă cu patru ani.

Practicianul în insolvenţă Adrian Ababei, primul administrator judiciar al Fortus, se întoarce în cadrul procedurii de insolvenţă a fostului Combinat de Utilaj Greu după patru ani. În calitate de administrator judiciar al firmei Security Force, societate care a prestat servicii de pază pentru combinat, Omega SPRL, reprezentată de Ababei, a solicitat falimentul Fortus din cauza unei datorii de peste 610.000 lei, reprezentând restanţe din contractele semnate între cele două părţi. Cererea firmei de pază de intrare în faliment a SC Fortus SA a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă pe 20 martie, iar termenul de judecată a solicitării a fost stabilit pentru 30 aprilie, când vor mai fi judecate alte trei speţe. Potrivit raportului realizat de administratorii judiciari la sfârşitul primului semestru de implementare a planului de reorganizare, se pare că acţiunea Security Force a venit ca urmare a unei decizii luate de actualii administratori judiciari, ISD Insolvency şi Eurobusiness LRJ SPRL, faţă de altă creditoare, SC Besta Metals, deţinută de fostul director Fortus Paul Tudor. Astfel, Besta Metals a solicitat intrarea în faliment a Fortus, dar şi-a retras cererea după ce conducerea Fortus a negociat cu creditorul şi i-a propus o eşalonare a plăţii debitului pe 27 septembrie 2013. De partea cealaltă, Security Force a înaintat pe 23 septembrie o cerere de înscriere la masa credală cu un debit de 740.608 lei, adică debitul iniţial plus dobânzi. În schimb, administratorii au răspuns firmei de pază că plata se va face conform planului planului de reorganizare, motiv pentru care Security Force a urmat exemplul Besta Metals şi a solicitat intrarea în faliment a companiei.
 
 
A plătit numai 1,27% din debit
 
 
Întoarcerea lichidatorului Adrian Ababei nu este privită cu ochi buni de reprezentanţii salariaţilor disponibilizaţi de la Fortus, mai ales după ce în perioada în care acesta a fost administrator judiciar a fost disponibilizată colectiv prima serie de salariaţi. În fapt, Ababei a fost administrator judiciar al Fortus timp de doi ani, din momentul intrării în faliment, în martie 2008, până în martie 2010, când a vândut firma Sigma IPURL Silvanei Dalea, care a făcut ulterior echipă cu Casa de Insolvenţă Transilvania. În aceşti doi ani, Ababei nu s-a făcut remarcat cu rezultate deosebite, ba chiar şi-a atras foarte mulţi duşmani. Cei mai nemulţumiţi sunt salariaţii disponibilizaţi, 297 dintre aceştia încă aşteptând salariile compensatorii aferente procesului de disponibilizare colectivă propus de Ababei. Suma pe care aceşti salariaţi trebuiau să o primească era de peste 8,4 milioane lei, la care ar trebui să se adauge dobânzile aferente. Din suma totală a fost achitată doar o sumă de 107.000 lei, respectiv 1,27% din debitul total. Totodată, din „perioada Ababei” datează şi o „gaură” de peste 396.000 lei din bugetul combinatului, sumă pe care administratorul judiciar a plătit-o pentru diverse servicii juridice şi de evaluare de active fără aprobarea Comitetului Creditorilor. Pentru servicii juridice au fost plătiţi avocaţii de la „Stoica şi asociaţii” şi avocata Maria Aldea, iar pentru servicii de evaluare inginerul Niţescu Dan Nistor, Niţescu Georgeta Dorina şi Galiţă Ionela Luminiţa. Un ultim aspect, la trei luni de la alegerea ofertei depuse de Sigma IPURL pentru a fi administrator judiciar, Adunarea Creditorilor trebuia să voteze intrarea în faliment a combinatului. BCR, AVAS (n.r. – în prezent Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), SC Memphis şi Direcţia Economică de Finanţe Publice Locale au votat pentru începerea procedurii falimentului cu 17,25%. Totodată, Sindicatul Fortus şi Florin Rugină au votat împotriva începerii falimentului. Cum Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, creditorul majoritar, nu a mai stăruit pentru începerea procedurii şi s-a abţinut de la vot, falimentul a fost respins.
 
 
„Şansele de a îndestula creditorii scad”
 
 
Referitor la această situaţie, reprezentantul salariaţilor disponibilizaţi, Florin Rugină, priveşte cu circumpescţie viitorul Fortus. „Suntem dezamăgiţi că după patru ani, domnul Ababei are din nou legături cu Fortus, mai ales după ce 297 din colegii mei încă au de primit bani. Domnul Ababei a început la Fortus prin firma Sigma IPURL, litera «sigma» fiind aflată pe poziţia a 18 – a în alfabetul grecesc. Sper ca acum, când intervine prin intermediul firmei Omega SPRL la Fortus, «omega» fiind ultima literă a alfabetului grecesc, să nu coincidă cu sfârşitul combinatului”, a spus Florin Rugină. De partea cealaltă, Adrian Ababei spune că nu face decât să îşi facă datoria pentru ca firma creditoare pe care o reprezintă să îşi recupereze banii. „Eu am fost numit de judecătorul sindic, iar faptul că am fost şi la Fortus administrator judiciar nu consider că este o problemă, Iaşul nu este un oraş chiar atât de mare. Cum Fortus merge în pierdere, este clar că şansele de a îndestula creditorii scad, astfel că datoria mea este să recurg la orice mijloace legale pentru a recupera banii firmei pe care o reprezint. Vă spun că recuperarea datoriei de la Fortus ar duce la stingerea pasivului, conform tabelului de la Security Force, iar creditorul îndestulat ar fi ANAF”, a explicat Adrian Ababei, reprezentant Omega SPRL. Legat de denumirile firmelor de lichidare, Ababei a menţionat că îi plac literele greceşti, dar după ce a vândut Sigma IPURL către Silvana Dalea nu a mai putut folosi această literă. „Astfel se face că am ales «Omega», care era, cumva, singura disponibilă. «Alfa» nu am ales pentru că mi se pare agresivă, iar mie nu-mi place să fiu agresiv”, a încheiat Ababei. La termenul din 30 aprilie, pe lângă această cerere de intrare în faliment, se va mai aproba raportul la trimestrul trei de plan de reorganizare, o cerere de clarificări din partea Suport Collect la raportul pe trimestrul II şi contestaţia salariaţilor disponibilizaţi la decizia Comitetului Creditorilor de a aproba raportul la trimestrul II.

 

 

Comentarii