FOTO: ATENŢIE ŞOFERI! Trei accidente în câteva ore în judeţul Iaşi

vineri, 11 decembrie 2015, 02:57
2 MIN

Accidentele au avut loc ieri în decurs de doar câteva ore.

Drumurile alunecoase şi şoferii vitezomani au produs mai multe accidente ieri în judeţ. În jurul orei 8, un accident a avut loc la Valea Lupului. Şoferul unui Volkswagen care circula dinspre Leţcani către Iaşi a oprit la trecerea de pietoni de la Rombat, chiar înainte de rondul Era, iar autocarul care circula în spatele maşinii l-a lovit puternic. Autoturismul Volkswagen a ricoşat pe contrasens, peste mai multe indicatoare care despart sensurile de circulaţie, unde a fost lovit de un Dacia Duster. Volkswagen-ul a fost avariat într-o proporţie de 40%, însă nu au fost victime.

După câteva minute, un alt accident a avut loc la intrarea în localitatea Scânteia, unde şoferiţa unui Nissan Micra a efectuat o depăşire periculoasă, fără vizibilitate. Din sens opus, şoferul unui Ford nu a putut evita impactul, tamponându-se frontal. În primă fază, la faţa locului au fost trimise două echipaje SMURD pentru şase victime anunţate, însă numai trei au fost transportate la spital. Rănită mai grav a fost şoferiţa maşinii Nissan.

„Sorina L., de 46 de ani, din comuna Scânteia, conducea un autoturism dinspre localitatea Scânteia către municipiul Iaşi, iar la un moment dat, deşi vizibilitatea era redusă din cauza ceţii dense, s-a angajat neregulamentar în depăşirea unui microbuz care circula în aceeaşi direcţie, şi a intrat în coliziune cu o altă maşină condusă din sens opus de Ionuţ H.“, a precizat comisarul şef Mădălin Ţăranu, din cadrul Poliţiei Iaşi.

În jurul orei 13, un alt „accident“ a avut loc la ieşirea din localitatea Brăieşti, unde un căruţaş beat criţă a căzut din căruţă pe stradă. Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a fost transportat la spital cu multiple traumatisme.

Comentarii