Gol din nimic

marți, 28 iulie 2015, 01:43
3 MIN
 Gol din nimic

CSMS a câştigat norocos, dar meritat, meciul cu Petrolul. Calitatea exprimării Iaşului nu a fost însă grozavă în faţa unui adversar care a excelat doar la capitolul durităţi

 

 
 
CSMS Iaşi a obţinut un nou rezultat pozitiv, victoria de duminică, obţinută în faţa Petrolului, cu scorul de 1-0, făcând ca Iaşul să aibă un start de sezon aproape perfect, cu 7 puncte în 3 meciuri.
Chiar dacă jocul gazdelor nu a mulţumit, iar oaspeţii au protestat vehement la faza golului marcat de Golubovic în minutul 86, când ploieştenii au reclamat faptul că portarul Peçanha a fost faultat, succesul Iaşului poate purta eticheta de “meritat”. Asta mai ales ca urmare a prestaţiei din ultimul sfert de oră, când CSMS a dominat cu autoritate şi şi-a creat trei ocazii importante de gol. Astfel, chiar dacă în prelungiri şi prahovenii au avut două oportunităţi de a egala, Iaşul a câştigat la capitolul amintit, deoarece în primele 75 de minute scorul la capitolul amintit a fost 1-1. Şi la capitolul iniţiativă CSMS a fost superioară, pe ansamblu, deşi construcţia gazdelor a fost pigmentată de multe erori, forţate sau nu. De altfel, dacă la capitolul defensivă stă foarte bine, scutul format în faţa lui Grahovac de fundaşi şi de foarte utilul Mitic fiind foarte rezistent, Iaşul continuă să scârţâie la capitolul ofensiv. Chiar dacă au avut în faţă o trupă modestă, care a compensat prin durităţi subţirimea lotului şi organizării, Grigorie şi Viveiros au punctat doar la unele faze de culoare, nu şi la eficienţă, Böle a rămas inconstant, iar Vasile Gheorghe a continuat să fie foarte implicat, dar şi să greşească foarte mult. Drept urmare, Golubovic s-a irosit, faptul că sârbul a înscris doar în urma unei faze pe care, practic, el a şi creat-o spunând multe despre modul în care unicul atacant al Iaşului a fost alimentat cu mingi utile.
Nici schimbările nu au adus ceva grozav în jocul trupei lui Nicolo Napoli. Enescu, fotbalist de profil mai defensiv decât Grigorie, a fost şters, Piccioni, care a jucat jucat destul de retras, deşi a fost adus ca atacant, nu e integrat, iar Creţu a avut doar şansa faptului că “zmeul” pe care l-a înălţat în minutul 86 a fost gestionat greşit de Peçanha, la duelul cu Golubovic.
În legătură cu faza golului, corul celor care susţin că arbitrul Găman a procedat corect este mai sonor decât cel care susţin că trebuia dictat fault în atac. Faptul că a lăsat jocul să continue l-a scăpat pe arbitru de impresia pro-Petrolul pe care o lăsase într-un meci în care i-a iertat de multe cartonaşe galbene pe oaspeţi, Varga şi Ropotan meritând chiar să fie eliminaţi.
Pentru ieşeni urmează meciul cu Pandurii, de la Severin, prilej excelent de a obţine punct sau puncte în faţa unei grupări cu prestaţii palide în acest start de sezon.
Rezultatul ultimului meci al etapei a III-a: Poli Timişoara – FC Botoşani 1-0 (0-0). Elek (’65). Meciul a fost întârziat aproximativ 30 de minute, din cauza problemelor cu legitimaţiile unor jucători:
 
 
CSMS-catalog
 
Grahovac (6) – a fost sigur în rarele momente în care a avut de lucru.
Voicu (6) – în nota sa obişnuită.
Mihalache (6) – s-a ţinut scai de Moussa.
Frăsinescu (6) – sigur.
Ţigănaşu (6) – a început mai discret, a turat apoi motoarele.
Mitic (6) – centrul de greutate al echipei.
Viveiros (5,5) – puţine realizări.
V. Gheorghe (5,5) – a încercat multe, a reuşit puţine.
Grigorie (5) – şters.
Böle (5,5) – absent în prima repriză, final bun.
Golubovic (7) – a câştigat meciul de unul singur.
Enescu (4,5) – nu a intrat bine în joc.
Piccioni (5,5) – a apărut o dată la finalizare.
Creţu a fost introdus în minutul 81.
 
 

 

Comentarii