Guvernul are prea mulţi bani aşa că taie de la investiţii şi sănătate

marți, 28 iulie 2015, 01:49
3 MIN
 Guvernul are prea mulţi bani aşa că taie de la investiţii şi sănătate

Deşi se laudă cu surplus bugetar, Executivul a decis să taie din fondurile Ministerului Transporturilor şi cel al Sănătăţii. Cresc însă bugetele Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Minsterul Transporturilor şi cel al Sănătăţii sunt marii pierzători ai rectificării bugetare anunţate de Guvern. Transporturile pierd peste un miliard de lei la rectifcarea bugetară, sumă alocată iniţial proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă, iar bugetul Sănătăţii pierde 600 de milioane lei. De asemenea, bugetul Ministerului Culturii va fi diminuat cu aproximativ 2 milioane de lei, dar din aceşti bani peste 700 de mii se vor aloca Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian". Totodată, bugetul Ministerului Fondurilor Europene se reduce cu 25 milioane de lei, iar Ministerul Energiei şi Televiziunea Română pierd 15 milioane lei.

În schimb, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va beneficia de o majorare bugetară de 1.222 milioane lei, pentru plata alocaţiilor de stat pentru copii majorate, a pensiilor şi indemnizaţiilor. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne va primi peste 500 milioane lei pentru plata drepturilor salariale şi pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile. În cadrul bugetului alocat Ministerului Apărării Naţionale, proiectul de act normativ permite cheltuirea sumei de 650 de milioane de lei pentru repararea şi întreţinerea echipamentelor militare. Ministerul Finanţelor Publice primeşte peste 700 milioane lei pentru acţiuni generale şi 530 milioane lei, în principal pentru hotărâri CEDO şi despăgubiri aferente procesului de restituire a proprietăţilor. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va beneficia de o suplimentare de 305 milioane lei, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de 65 milioane lei, Ministerul Afacerilor Externe, 55 milioane lei, Ministerul Justiţiei, 44 milioane lei, Ministerul Public, 44 milioane lei, iar Ministerul Educaţiei, 40 milioane lei, în principal fonduri destinate Institutului Naţional de Cercetare ”Cantacuzino”. De bugete majorate vor beneficia şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, aproximativ 120 milioane lei, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul Român de Informaţii câte 21 milioane lei, Serviciul de Protecţie şi Pază, 15 milioane lei, Administraţia Prezidenţială, aproximativ 11 milioane lei, Camera Deputaţilor, 8 milioane lei şi Senatul, aproximativ 3 milioane lei.
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă va fi discutat şi aprobat, astăzi, într-o şedinţă specială a Executivului.

Blaga: Sume pentru baronii PSD

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a criticat, ieri, tăierile de fonduri de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor, dar şi de la Ministerul Apărării, precizând că rectificarea bugetară prezentată de PSD acoperă doar necesităţi politice şi populiste. "Reprezintă disperarea lui Ponta de a controla PSD prin alocarea unor sume pentru baronii PSD. În condiţiile unei colectări mai bune nu ar trebui tăiat niciun leu de la Sănătate, unde necesarul este cu mult peste bugetul aprobat, iar păstrarea sumelor Ministerului Sănătăţii ar fi permis finanţarea mai bună a programelor din sănătate” a afirmat Vasile Blaga. Cât priveşte tăierea de aproape 1 miliard de lei de la Ministerul Transporturilor, bani de investiţii şi de cofinanţare a proiectelor europene, copreşedintele PNL a afirmat că prin această măsură Guvernul dă "un şut unor fonduri venite gratis în România şi preferă să redirecţioneze banii către baronii PSD pentru a fi cheltuiţi în preajma alegerilor".

Liderul PNL a mai atras atenţia şi asupra faptului că deşi premierul a semnat Pactul de la Cotroceni şi a declarat că este de acord cu alocarea a 2% din PIB către Ministerul Apărării, rectificarea bugetară, aflată în dezbatere, prevede o tăiere de 100 de milioane de lei, din fondurile destinate Apărării, în actualul context geostrategic.

Vasile Blaga a mai subliniat că nu s-a prezentat public dacă actuala rectificare bugetară se face în baza unui aviz exprimat de Consiliului Fiscal, precizând că este pentru prima dată după 1990, când asistăm la o rectificare bugetară care se face la sediul unui partid, nu la sediul Guvernului, „bugetul ţării transformându-se astfel în puşculiţa PSD”.

 

Comentarii