Împrăştioza

► Cavalcade. Au făcut senzaţie imagini (ecvestre) ale Maiestăţii Sale Elisabeta a II-a, care, la 90 de ani (God Save the Queen!), a făcut o plimbare pe un ponei. Evenimentul a fost prezentat în cuvinte mai mult decât entuziaste şi la A1 (31.10), elogiindu-se, aici, faptul că, în pofida vârstei, Suverana Marii Britanii „nu a renunţat la cavalcade". Nu putem şti de unde se va fi informat prezentatoarea asupra aplombului a ceea ce va fi urmat; cele câteva imagini postate pe internet înfăţişează doar câţiva paşi, cuminţi, ai patrupedului de agrement, fără augmentări de ritm. Probabil, însă, din vocabularul său privitor la cai şi echitaţie (pare-se destul de bogat), jurnalista respectivă, din interes pentru senzaţional, a recurs la un termen biciuitor!

► Distanţe. Deşi de prisos pentru unii, aducem aminte sensul cuvântului discutat; în afară de „plimbare călare făcută de un grup", acesta a dezvoltat nuanţa „goană, alergare a unor călăreţi". Desigur, putem avea în vedere şi verbul (a) cavalcadá, franţuzism, „a face o plimbare călare, în grup", când accentul nu este pus pe viteză, dar asta ar fi cam mult, oricât de bogat va fi fiind vocabularul de specialitate al provocatoarei discuţiei; în plus, regina era însoţită doar de un supraveghetor (tot călare).

► Cavalcadele reginei este o sintagmă care, după Dicţionarul Academiei, apare, întâmplător, într-o replică din traducerea lui C. Negruzzi după piesa Maria Tudor, a lui Victor Hugo, şi numea chiar „grupul de persoane care fac împreună o plimbare călare", cu aluzie la plimbări de o anumită factură ale personajului: „Găsesc numai că uneori tu ai prea multă plăcere a vedea cum trec cortegele şi cavalcadele reginei". Numai că, aici, era vorba despre o regină „tare înamorată", ce „petrecea viaţă veselă cu favoritul său". În sfârşit, pentru completarea imaginii, vezi şi impresia acustică de onomatopee, după un citat din Sadoveanu: „Cavalcada fugea cotit, iepureşte, pe valea cealaltă" (Zodia cancerului). Pe acest fond, referirea iniţială la cavalcadă pare doar efectul împrăştiozei de moment a prezentatoarei rubricii mondene de serviciu.

► Efecte ale importanţei. Directorul unui mare trust media le prezenta telespectatorilor stadiul avansat al amenajării noului sediu al unor canale tv, operaţie ce a durat „mult timp de zile" (A3, 31.10). La un moment dat, trecând peste explicaţiile în termeni precişi ale realizatorului tehnic al întregii lucrări, beneficiarul ne-a prevenit, ritos, că o anumită cameră este „antifonată fonic"! Or, tot natul care a parcurs traseul… renovării unei maşini, la un „servis", ştie că ansamblul caroseriei autovehiculului este antifonat, aşadar este acoperit cu un strat protector, pentru atenuarea zgomotelor. Însă, dacă este vorba de… autoritate, nu numai dlui M.G. i se par necesare întăriri lexicale de gen; iată „contre" terminologice de pe internet: un internaut, citând formularea tautologică a unui jurist („să îi rugaţi să antifoneze fonic incinta"), comentează: „Chiar nu ştim să scriem româneşte, noi, juriştii? E a treia tâmpenie «antifonată fonic, acustic şi împotriva zgomotului»" (/avocatnet.ro/). Deci, se poate şi mai şi!

► Anti- este un element de compunere însemnând „împotrivă", „în contră", „opus”, ceea ce este uşor de recunoscut (de ex., chiar în cazul subst. antifon „dop mic care se introduce în urechi pentru a le apăra de zgomotele intense"). Dar nu totdeauna; „celebru" este cazul cuvântului anticameră „cameră de aşteptare, încăpere situată la intrarea într-un birou, într-un cabinet" etc., în care prefixoidul în discuţie ar trebui să fie ante– („înainte", „în faţă", „anterior"), însă aici explicaţia este punctuală: am împrumutat neologismul din italiană, limbă în care cuvântul se scrie şi se pronunţă anticamera (vezi şi fr. antichambre).

► O „ciocnire" cu alt antifon este puţin probabilă pentru vorbitorul de rând, căci acest slavonism cult (de veche sorginte grecească) face parte din limbajul funcţional al bisericii, numind o reluare, cumva „în dialog", a unui verset din psalmi.

► În cazurile „antifonată fonic", respectiv „antifonată fonic, acustic şi împotriva zgomotului", este exclus reflexul de prevenire a unei virtuale confuzii; ipochimenilor citaţi nu le stă mintea la aşa-ceva. Purtaţi de importanţa spuselor, într-un soi de împrăştioză logoreică, aceştia se situează la nivelul „sablării cu nisip" (vezi, de ex., „Cei care curăţă în prezent monumentele le sablează cu nisip"; /gandul.info/). Or, (a) sabla înseamnă şi „a curăţa suprafaţa statuilor cu ajutorul unui jet de nisip împroşcat cu aer comprimat". Acesta este sensul verbului sabler în franceză, limbă din care am împrumutat cuvântul, un derivat de la sable „nisip".

► Deci, să te ferească Dumnezeu şi de împrăştioza lexicală semidoctă! 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi