IN MEMORIAM: Un om bun şi un călător mai puţin

Nu cred să existe om în lumea asta să nu îndrăgească un loc sau mai multe. Aproape întotdeauna e vorba de locul de naştere, care se imprimă în intimitatea fiinţei; dar cei care călătoresc mult, se ataşează adesea de locuri de departe, cu peisaje mult diferite faţă de cele ale locurilor natale. Acestea îţi trezesc emoţii, devin părţi ale trăirilor tale, le marchezi în fiece ungher al construcţiei interioare, atât de mult, încât geometriile lor, deseori banale, nu mai sunt privite cu obiectivitate, ci devin componente ale unor teritorii subiective în care vrei să revii ori de câte ori ai posibilitatea.

E inutil să cauţi resorturile ce stau la baza ataşamentului faţă de un loc sau altul. Poate să fie muntele pe care l-ai învins, copacul la umbra căruia te-ai odihnit, ai spus o glumă sau ai auzit una spusă de alţii, o poiană în care povesteşti legende umane sau geologice, creasta pe care te-a bătut vântul turbat şi unde ploaia sau ninsoarea te-a lovit fără milă, dar şi popasul unde ţi-ai săvârşit călătoria, unde cu prietenii ai băut un ceai cald sau o bere.

Aşa cum un om e bun prin prisma faptelor sale, un călător e bun atunci când şi-a apropriat cât mai multe dintre locurile în care a poposit. Aşa era Iulian, deopotrivă om bun şi călător bun. A călătorit mult pentru cei din exterior şi puţin pentru sieşi. Nu cred să fi existat munte în România pe care să nu-l fi atins. Din Maramureş şi Pietrosul Rodnei, Rarău, Ceahlău şi până în Parâng, Făgăraş sau Retezat. Aici s-a oprit. Un accident i-a pus capăt zilelor într-o zi de marţi, 5 august 2014, în apropierea Vârfului Judele.

Retezat, un loc ce-l îndrăgea prea mult şi în care a revenit de cinci, şase sau poate zece ori. Nu am reuşit împreună cu prietenii să dăm de capătul numărului călătoriilor sale. Dragostea de munte, în general, şi dragostea de Retezat, în particular, a venit odată cu primele excursii făcute cu profesorul său din Bârlad, Vasile Cârcotă, şi a fost consolidată prin numeroasele călătorii făcute împreună cu dl. profesor dr. Constantin Rusu, deopotriva mentor şi prieten. Călătorea mult şi iubea muntele. Călătorea singur, cu prietenii sau cu studenţii, care până la final de călătorie îi deveneau prieteni.

Pe Iulian l-am cunoscut la începutul carierei mele didactice. L-am avut student la lucrările practice de Geografie economică, dar doar pentru câteva săptămâni, pentru că ţara m-a vrut oştean. L-am observat din prima zi, impresionându-mă maturitatea, seriozitatea, dar şi buna sa creştere. Toate aceste calităţi l-au urmărit în scurta, dar intensa sa carieră. Oricum, era unul dintre acei studenţi remarcabili, puţini la număr, pe care profesorii îl curtau pentru a le fi asistent.

Iulian Cătălin Stângă, doctor în geografie şi lector al Departamentului de Geografie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi s-a săvârşit la doar 35 de ani. În activitatea didactică a debutat în 2003 ca preparator. A devenit asistent în 2006, iar lector universitar în septembrie 2013. Preocupările sale didactice şi de cercetare vizau (culmea ironiei): Hazardele şi riscurile naturale şi antropice, Riscurile tehnologice şi sociale, Bazele teoretice şi metodologice ale evaluării riscurilor, Geografia fizică a României etc. Doctoratul obţinut în 2009 cu distincţia Magna cum laudaesub îndrumarea domnului profesor dr. Constantin Rusu, ce viza riscurile naturale şi vulnerabilitatea teritoriului în bazinul râului Tutova, a văzut lumina tiparului în 2012 sub titlul Bazinul Tutovei. Riscurile naturale şi vulnerabilitatea teritoriului,volum apărut la Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. CV-ul său cuprinde şi alte trei volume ca autor unic sau în colaborare, 56 de articole ştiinţifice, din care 29 ca unic autor sau prim autor. Dintre acestea, două articole au fost publicate în reviste cotate ISI, 5 sunt publicate în străinătate, iar 14 sunt publicate în reviste ştiinţifice indexate BDI, celelalte fiind incluse în volume ale unor manifestări ştiinţifice sau în reviste cu alte cotaţii. A participat la numeroase manifestări ştiinţifice, unde a prezentat 75 de lucrări, dintre care 13 în străinătate (Franţa, Italia, Austria, Germania, Tunisia, Polonia, Ucraina) şi 62 în ţară. A fost coautor al altor 18 comunicări prezentate atât la manifestări internaţionale (SUA, Chile, Italia, Austria, Ucraina), cât şi în ţară. Activ cercetător, a fost director al grantului Analiza riscurilor naturale în bazinul Tutovei prin integrarea mijloacelor clasice şi moderne de cercetareşi membru al echipei de cercetare în alte 8 contracte. Activitatea sa ştiinţifică a fost recunoscută prin Premiul „Nicolae Cernescu” al Academiei de ştiinţe Agricole şi Silvice, acordat în 2009 pentru lucrarea „Solurile munţilor vulcanici din nord-vestul Carpaţilor Orientali”, publicată în anul 2008 (autori: C. Rusu, I.C. Stângă, L. Niacşu, I. Vasiliniuc) şi Diploma şi medalia jubiliară „100 de ani de ştiinţa Solului în România”, acordată în 2006, în cadrul Conferinţei Naţionale de Ştiinţa Solului, Cluj-Napoca. A fost de asemenea membru a numeroase societăţi şi organizaţii profesionale (European Geosciences Union, European Society for Soil Conservation – ESSC, International Union of Soil Sciences, Societatea de Geografie din România, Asociaţia Geomorfologilor din România, Societatea Naţională Română pentru Ştiinţa Solului şi Fundaţia pentru protecţia şi conservarea solului „N. Bucur”).

Sunt doar câteva repere ale unei vieţi scurte, dar trăite cu intensitate. Fiu, soţ, tată a unei superbe fetiţe de doar patru ani, pedagog, cercetător, coleg, camarad de drumeţie experimentat pe care te puteai baza şi mai ales prieten, acesta a fost Iulian Stângă, cel care a urcat pentru ultima oară Retezatul pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Odihneşte-te în pace, dragă Iulian!