Incriminaţi prostul gust

joi, 05 februarie 2015, 02:50
3 MIN
 Incriminaţi prostul gust

De ce să nu fie România prima ţară din lume care interzice autorităţilor să taie panglici la proiecte finanţate din bani publici?

Până când se vor descâlci iţele scandalului Udrea, dacă se vor descâlci vreodată, rămânem pe retină cu un tablou de un kitch înfiorător. Primul cadru ne dezvăluie două cucoane, îmbrăcate ca nişte piţipoance, aflate la cumpărături în inima Parisului. Sunt nimeni altele decât procurorul şef pe Crimă Organizată din România şi, se spune, cel mai influent politician român din proximitatea preşedintelui. Pozate de serviciile secrete? Posibil. Dar şi de sute de localnici sau turişti, intrigaţi de gusturile vestimentare ale femeilor din est. Pensonul se mută apoi pe poveştile cu spioni ale Elenei Udrea. Îl vedem pe fostul ei soţ, Dorin Cocoş, care aleargă cu limba scoasă prin Bucureşti, cu 500.000 de euro, îndesaţi într-o sacoşă. Îşi dă sufletul să finanţeze o televiziune unde va fi înjurat. La ordinul unui general SRI! De unde a aflat madam asemenea grozăvii? De la Ghiţă, cu care obişnuia să bârfească la o cafea, la Sofa, pe Barbu Văcărescu. “Auzi fată, le-am spus ăstora de la SRI că-i împuşc dacă se leagă de frate-miu”, i s-ar fi confesat Sebi. Tot în stilul ţoapelor de mall, Udrea lasă de înţeles că între şefa DNA şi şeful interimar al SRI s-ar întâmpla niscaiva fapte “scandaloase”. “Au o foarte bună relaţie”, spune ea, şi dă uşor din cap şi din sprâncene. Dar de unde a intrat brusc şeful SRI în schemă? Ei bine, tot amicul Ghiţă i-a dat vestea: “Te urăşte, fată!”.

Veţi spune că prostul gust nu constituie delict, şi, până la urmă, gusturile nu se discută. Corect. Dar culmea, în dosarul Gala Bute, Elenei Udrea i se trage tocmai de la comportamentul de ţaţă. Dacă citim materialul de inculpare, procurorii îi reproşează fostului ministru că a fost creierul unui plan ocult de finanţare a unui eveniment sportiv pentru a-şi face imagine. Că a folosit subordonaţi din minister, colegi de partid şi oameni de afaceri, cu unicul scop de a se gudura pe lângă muşchii lui Lucian Bute. Lipseşte, deocamdată, un beneficiu patrimonial în dreptul doamnei, pe care DNA să-şi construiască acuzarea. De altfel, fosta şefă a PMP a intuit corect şubrezenia dosarului. "Este prima dată când se formulează o astfel de acuzaţie, cum că un om politic, un ministru în funcţie îşi îndeplineşte atribuţiile şi încearcă să facă o acţiune pentru imagine. Ce să zicem atunci de un ministru care inaugurează o autostradă? Păi ce să zicem atunci de un ministru care inaugurează o şcoală, că zicem că îşi face campanie electorală?", s-a apărat Udrea. Şi, cam are dreptate.

Din păcate, comportamentul de ţoapă a politicianului român a fost trecut cu vederea de legiuitor, deşi, exact în lipsa celor şapte ani de acasă aflăm răspunsul la eşecul actualei clase de lideri. Pentru început, poate că n-ar fi rău să incriminăm, administrativ sau penal, toate aceste greţoase manifestări populiste. De ce un ministru, şef de CJ sau primar trebuie să taie o panglică pentru un obiectiv finanţat din banii noştri? La ce bune chiolhanurile şi discursurile sforăitoare care însoţesc asemenea evenimente? Se crapă asfaltul fără pâine cu sare? Nu pot sfinţi preoţii un pod noaptea, când nu-i vede decât bunul Dumnezeu? La ce folos alaiul de "somităţi" locale într-un spital în care părinţii aşteaptă cu orele consultul medicului?

Festivismul găunos, de prost gust, nu este un dat românesc. Dar de ce să nu fie România prima ţară din lume care interzice autorităţilor să taie panglici la proiecte finanţate din bani publici? Statele scandinave sigur ar prelua exemplu. Rusia se va supăra, vezi Doamne, întinăm obiceiurile locului, dar n-are decât. 

Comentarii