Ion Țiriac nu va mai acorda trofeul turneului Madrid Open de anul viitor

marți, 20 iunie 2017, 17:46
2 MIN
 Ion Țiriac nu va mai acorda trofeul turneului Madrid Open de anul viitor

Ion Țiriac, patronul turneului Madrid Open, a decis ca, din 2018, să nu mai acorde trofeul în proba feminină la întrecerea iberică. Miliardarul român a luat această hotărâre ca urmare a ceremoniei de la finala din acest an, unde a participat și Ilie Năstase, deși fostul lider ATP era suspendat de WTA.

După finala din acest de la Madrid Open, pe care a câștigat-o Simona Halep, Ion Țiriac l-a invitat și pe Ilie Năstase să ia parte la decernarea trofeului. Acest lucru i-a scos din sărite pe mai marii în „Sportul Alb”, care îl suspendaseră deja pe „Nasty”, după scandalul provocat de acesta la Mamaia, în timpul partidei de Fed Cup dintre România și Marea Britanie.

Astăzi, Țiriac a trimis o scrisoare publică către David Haggerty, președintele Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF), legată de evenimentele de la Mamaia. Miliardarul a cerut și o audiere publică a lui Năstase în fața ITF.

„Domnule președinte,

Din cauza comentarilor publice agresive ale WTA în privința acordării trofeului de la Madrid în prezența lui Ilie Năstase, vă informez că am decis să suspend acordarea trofeului meu în evenimentele feminine.

Mă refer la trofeul de aur și diamant, precum și la replicile de argint – acestea nu vor mai fi acordate câștigătoarelor de la Madrid.

Acest trofeu e o icoană oferită de mine personal câștigătorului turneului și pot fi prezent eu sau unul dintre invitații mei la acordarea lui.

WTA nu poate să-mi cezureze libertatea de a face o invitație specială la acordarea trofeului.

De-a lungul anilor, am avut plăcerea de a invita la ceremonia de premiere pe Regina Spaniei, Prințul Spaniei, primarul Madridului, iar în acest an invitația mea a fost acceptată de Ilie Năstase.

Am fost informat ca WTA l-a amendat de asemenea pe proprietarul evenimentului după ceremonia de premiere. Din nou, găsesc acest comportament al WTA ca fiind agresiv și în neregulă.

Ion Țiriac.

evz.ro

Comentarii