Judeţul Iaşi a fost condus pentru câteva ore de trei liceeni

marți, 04 iunie 2013, 01:50
1 MIN

Trei liceeni au văzut cât de greu se conduce Prefectura

Aceştia au participat la o parte din activităţile desfăşurate în cadrul Prefecturii şi s-au întâlnit cu şefii instituţiei. Tinerii au câştigat concursul judeţean de eseuri „Prefect pentru o zi“, organizat de instituţie în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. La festivitatea de premiere au participat prefectul Romeo Olteanu şi inspectorul şef al IŞJ, Camelia Gavrilă. „«Prefect pentru o zi» a fost desemnat Ştefan Codreanu, elev în clasa a X-a la Colegiul «Costache Negruzzi». Tot note de zece au primit şi Livia Teodora Ciobanu, şi Maria Alexandra Trandafir, ambele eleve în clasa a IX-a la Colegiul Naţional «Emil Racoviţă». Aceşti trei elevi au primit diplome, albume şi cărţi“, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Felix Guzgă. La concursul de eseuri s-au înscris 42 de elevi, 23 din aceştia luând note peste 8.50. Au fost depuse eseuri din partea elevilor de la Colegiul „Costache Negruzzi“, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir“, Liceul Teoretic „A.I. Cuza“, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“, Liceul de Informatică „Gr. Moisil“ sau Colegiul Naţional „M. Sadoveanu“ din Paşcani.

Comentarii