Advertorial

La trecutu-ţi falnic, cum ne e prezentul?

sâmbătă, 23 august 2014, 01:50
3 MIN
 La trecutu-ţi falnic, cum ne e prezentul?

          Cu toţii ne dorim sănătate şi ne dorim ca mereu cei dragi să ne fie aproape. Orice om normal îşi doreşte ceva ce se poate înfăptui cu siguranţă doar prin muncă. Apoi, ne dorim ca visele să ne devină realitate. În aceste vremuri, ne dorim să avem măcar puţină creştere economică pentru a trăi puţin mai bine, dar din nefericire prea puţin depinde de noi. Vrem să respectăm, dar vrem să fim şi respectaţi în comunitate, la locul de muncă, de autorităţi, etc.
          Prin urmare, ca indivizi în dorinţele personale suntem modeşti. Atunci când ne referim la întreaga societate, devenim exigenţi dorindu-ne bun simţ şi normalitate. E un deziderat pe care de peste 20 de ani ne chinuim să-l atingem, dar mereu ne scapă din vedere calitatea şi pregătirea umană indiferent de domeniile în care activează.
          Profesorul Brucan spunea că ne trebuiesc două decenii pentru implementarea valorilor democraţiei, eu cred că în aceste condiţii nici copiii noştri nu vor palpa aceste valori pentru că majoritatea dintre noi nu suntem capabili să ne unim şi să tăiem răul de la rădăcină.
          Ce reprezintă aceste valori e uşor de spus sau uşor de aşternut pe hârtie, “greutatea” intervine atunci când solicităm autorităţilor publice să-şi respecte cetăţenii şi să le rezolve problemele în spiritul legii, fără a da interpretare la … virgulă sau punct şi virgulă. “Greutatea” intervine atunci când sunt solicitate servicii publice de calitate şi la preţuri comparabile cu venitul ieşeanului de rând, nu monopoluri care să cuprindă şi banii pentru … diverse.
          Ţinându-se seama de specificul zonei, nu este imposibilă găsirea unor reale modalităţi de dezvoltare economică, care să conducă către crearea de noi locuri de muncă şi care ulterior să asigure un trai onest cetăţenilor. De ani şi ani vorbim de fonduri europene, care au ca scop crearea de condiţii de viaţă la nivel european, pornind de la infrastructură şi continuând cu ceea ce reprezintă educaţie şi formare profesională, dar câte fonduri au fost atrase?
          Indiferent care a fost şi este puterea politică, sintagma «stabilitate economică şi echilibru social» aproape că ne-a sufocat. Consecinţă! Lunar, conform datelor statistice, avem peste 1000 de internări în spitalele de psihiatrie datorate tot sintagmei mai sus menţionate. E nevoie să mai conchidem că totul se rezumă la pure declaraţii politice, fără nicio susţinere în reala existenţă a românului în ţara sa? Este evident că această criză economică este surclasată de criza morala prin care trece nu doar România, ci intreg mapamondul.
          Pe acest context este imperios necesar să devenim promotorii unei minime moralităţi. Se impune să ne transformăm în membri combatanţi ai corupţiei, clanurilor şi mafiei, membri militanţi pentru separarea puterilor în stat, astfel încât justiţia să nu mai fie subordonată puterii politice, iar Curtea Constituţională să fie cu adevărat depolitizată, ca dealtfel toate organismele statului şi ale administraţiei publice.
          De peste 20 de ani aşteptăm să se producă aceste minuni. Oare cât mai avem de aşteptat?

          O, românule, unde îţi este demnitatea naţională! De ce te laşi permanent călcat în picioare uitându-ţi parcă voit trecutul falnic?  

Ing.dr.ec Traian Dobre

 

Comentarii