Laborator unic în România care trăieşte din cercetare. Muncă de 4 milioane de euro (FOTO)

În curtea Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iaşi stă dosit un han. Îmbătrânit de timp, cu obloanele legândându-se şi pereţii golaşi, acesta l-a găzduit, odată, pe Regele Mihai, în trecerea sa prin capitala Moldovei. Hanul e camuflat în curtea foarte mare a institutului de arbori maiestuoşi, bătrâni, de alei liniştite şi de o clădire enormă, modernă, ca un bloc de sticlă răsărit din pământ. Centrul de Cercetari Avansate pentru Bionanoconjugate si Biopolimeri este unicat în România din mai multe motive, iar cel mai evident este cercetarea care se efectuează acolo şi dotarea lui.

Realizat complet din fonduri structurale, în valoare de peste 4 milioane de euro, acesta are în componenţa sa „camere curate“ mai sterile decât o sală de operaţii. Poate nu va reuşi, ca vecinul de vizavi, să-l găzduiască în laboratoarele sale pe Regele Mihai, însă poate va izbuti să aducă cercetarea din întreaga lume mai aproape de stârpirea pentru totdeauna a cancerului.

Ideea a încolţit în urmă cu şapte ani

Biomedicină, biologie celulară, biochimie, chimie orientată spre medicină. Găsirea unor vehicule prin care să se transporte material în interiorul celulelor. De fapt, terapie genetică, medicină regenerativă sau, pe scurt, viitorul şi evoluţia medicinei, la care lucrează fizicieni, chimişti, biologi sau eletrochimişti. Închipuiţi-vă un turn Babel al cercetării, al direcţiilor şi domeniilor de cercetare, într-un pumn de laboratoare din vârful Copoului, unde 27 de ieşeni îşi propun să facă „primul pol de nanotehnlogie aplicată din România“.

Iar iniţiativa a fost gândită încă de la primele zvonuri ale deschiderii graniţelor Europei către România şi Bulgaria, din 2006. „Mi-am dat seama de atunci că una dintre singurele posibilităţi de a realiza un lucru serios în cercetare sunt fondurile structurale. E singura cale pentru a realiza o chestie serioasă, care să rămână şi care să nu fie un petec la ceva. Aşa că am început uşor-uşor să mă documentez până când nici consultanţii ministerului nu mai ştiau mai mult decât mine“, îşi aminteşte Mariana Pinteală, directorul centrului.

Dotări şi infrastructură de 4 milioane de euro

Pe o poză înrămată în holul principal al clădirii se văd o mână de oameni obosiţi sprijinind un teanc de dosare atât de înalt încât le trece bine de cap. Cererile de rambursare pentru cele 15 milioane de lei primite din fonduri structurale îi mai dau şi acum coşmaruri noaptea Marianei Pinteală. Însă aceasta spune, mai în glumă, mai în serios, că laboratorul este „copilul ei“. În 2007 au câştigat un grant de la minister prin Asociaţia Naţională pentru Cercetarea Ştiinţifică, de aproape15.000 euro, prin care li se finanţa studiul de fezabilitate. „Bani pe care Institutul «Petru Poni» nu îi avea atunci, nu aveam de unde să îi avem.

“ În acelaşi an s-a deschis competiţia de dezvoltare a infrastructurii din ţările membre ale Uniunii Europene, iar în 2008 au aplicat. În august, Mariana Pinteală era plecată cu o bursă de cercetare în Europa. „Mi-am tăiat câteva luni din program şi m-am întors, iar proiectul nostru a fost pe locul al doilea, fiind finanţate în jur de 20 din 475 depuse. Titlul şi domeniul au venit ca o necesitate pentru că deja simţeam nevoia să introducem domenii foarte noi în institut, direcţii de cercetare absolut la modă în trendul cercetării pentru că în ştiinţă, în cercetare, este şi aici o modă. Dacă nu te înscrii în asta, nici un partener european nu se uită serios la tine“, explică directorul centrului.

Pe lângă cercetători, lucrează mulţi doctoranzi

Astfel s-a născut IntelCentru, într-o cercetare românească subfinanţată, subdezvoltată şi al cărei potenţial este pus la îndoială însuşi de ministrul actual care este delegat pe domeniu, Mihnea Costoiu, ce ar vrea să mute finanţarea în cercetare dinspre instituţiile publice către mediul privat. Centrul care funcţionează din 2010 lucrează şi cu doctoranzi, şi cu post-doctoranzi, pe lângă cercetătorii care s-au identificat în domeniu, şi foloseşte o aparatură unică centrului universitar şi de cercetare ieşean. Unele dintre aparate sunt unice chiar şi la nivel naţional sau al Europei de Est, producătorii având o înţelegere cu conducerea centrului de a realiza anumite demo-uri, aducându-i pe alţii interesaţi de o astfel de aparatură la Iaşi pentru a o vedea în acţiune.

„Am adus doctoranzi în unitate pentru că exista varianta ca acest centru să fie peste standardele europene dar să bântuie stafiile prin el pentru că nu ai cu cine lucra“. Oricum, astăzi, centrul supravieţuieşte, îşi reînoieşte stocul de chimicale, îşi plăteşte personalul şi îşi asigură mentenanţa aparaturii exclusiv din proiectele de cercetare pe care le desfăşoară. „Ca să fii luat ca partener în proiecte europene sau chiar în cele interne trebuie să dovedeşti că ai oameni şi infrastructură. Pot să fac asta pentru că am infrastructura asta şi oamenii ăştia. Altfel nu ai cum să fii competititv, exact ca SRL-ul în apartamentul de bloc. Una e un centru care are o infrastructură industrială, alta e cel care are un sediu de nici nu îi ştii adresa bine“, conchide Mariana Pinteală.

Săli mai curate decât cele de operaţii

Clădirea e construită pe trei niveluri, aparatura este în mare parte autonomă, iar emisia de gaze în urma experiementelor este aproape inexistentă fiindcă centrul are un sistem de filtrare care împiedică vaporii să iasă în atmosferă. Încă de la intrare, tot personalul are o serie de „papuci de casă“ pe care îi folosesc pentru a se deplasa pe holurile curăţate foarte des, iar vizitatorii primesc „şoşoni“ albaştri care învelesc propria încălţăminte.

Există însă camere în care nu se poate intra fără echipament special. Aceste camere se numesc „clean room“, se regăsesc la parter şi la etajul al II-lea şi sunt locurile în care se desfăşoară cercetarea mai sensibilă, unde există aparatură sau există nevoia ca presiunea atmosferică, temperatura şi umiditatea să fie întotdeauna sub control strict. Astfel de camere sunt comparate cu sălile de operaţie. Însă sunt mult mai curate şi mai sterile, sistemul de curăţare al aerului făcând, după alte câteva filtre anterioare, ca în camere să fie 5.000 de particule pe metru pătrat, în condiţiile în care în camerele care au un filtru normal al aerului sunt cam 100.000 de particule pe metru pătrat.

Toate acestea se realizează automat, printr-un „controller“ care gestionează activitatea fiecărei centrale şi stabileşte automat presiunea, temperatura şi umiditatea după nevoile camerelor în parte. Iar în saloanele centrului, de un alb imaculat, există aparate care de care mai diverse, pentru toate domeniile ştiinţifice, de la uscător cu punct critic, la centrifuge puternice, sisteme de răcire complexe sau microscoape de forţă atomică. Diversitatea aparaturii e dată de diversitatea specializărilor centrului. „Suntem un grup mai pestriţ. Suntem fizicieni, biologi, chimişti, biochimişti, bioingineri, medici, informaticieni, matematicieni. Am încercat să acoperim toate domeniile adiacente pentru a putea să mergem înainte cu cercetarea“, arată Adina Coroabă, doctorandă care lucrează în prezent la institut. Dincolo însă de domenii de activitate, cercetătorii de la IntelCentru mai au un lucru în comun: sunt foarte mulţi tineri. Tineri care au renunţat să lucreze în străinătate pentru a se lupta, în România, la Iaşi, pentru o cercetare în care nici oficialităţile nu mai au încredere.