Licenţe

* Cinstea. Canale tv diverse difuzează insistent un spot publicitar ce preamăreşte pregătirea profesională prin şcoli postliceale, acţiune sprijinită de o marcă de bere. Spotul în cauză se încheie printr-un elogiu: „Cinste vouă!”. O îngemănare măcar un pic dubioasă, dar poate îndemnul (indirect!) de a se „cinsti”, sub semnul valorilor băuturii respective, este adresat numai părinţilor; cât despre legătura cu şcoala, urarea va fi evocând titulatura secţiunii pilduitoare „Cinste lor!” a unor panouri cu poze din instituţii de profil (cea opusă fiind, poate mai ţineţi minte, „Nu faceţi ca ei!”).

* Alte feluri. La fel de stimulatoare, pe diferite planuri, este şi o altă reclamă, tot pentru bere, incitând la cultivarea personalităţii tânărului. Eroul spotului, dezinhibat, declară că nu-i pasă de sfatul binevoitorilor, de exemplu al părinţilor (care ar dori să-şi găsească „o slujbă ca lumea”) sau al altora (care l-ar vedea în compania unor altfel de prieteni, „serioşi”, respectiv să-şi găsească „jumătatea”); dar el nu şi nu, vrea să facă lucrurile „în felul lui”. Care este acest fel şi de unde vine salvarea? Prezenţa, zgomotoasă, cu amicii lui, în discotecă, ciocnind sticle brumate de bere! Nu-l putem contrazice că asta înseamnă, într-adevăr, „altfel de viaţă” şi „altfel de bere” (deşi nu ştim ce bere „consumase” înaintea iluminării).

* Legitimare. Deşi publicitatea pentru băuturi alcoolice este sever îngrădită (de exemplu, putem afla că ANPC – „Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor” – aplică amenzi pentru plasarea necuvenită de panouri publicitare pentru votci şi coniacuri), se pare că la bere merge oricum. Probabil ţine de grade, dar şi de prezenţa, în discuţie publică, a asigurării că, de fapt, berea nu ar îngrăşa („burta de bere” fiind, cică, „un mit”!). Mai mult, băutura respectivă ar fi chiar recomandată în diferite diete, iar cea fără alcool ar prii mamelor care alăptează! Pe când raionul de bere la farmacii? Oricum, berică a devenit un alintuş de îndreptăţire nevinovată. Dar să ne ocupăm şi de alte diminutive.

* Copii între copii. Din galeria de nume de reţinuţi, arestaţi etc., mulţi (foste) persoane cu funcţii importante, ne atrag atenţia nume de alint de genul Crinuţa, Nicuşor, Gheorghiţă, Cristinel (un omonim este, pentru unii jurnalişti, Cristi al lor) etc. Dacă i-ai auzi doar pomeniţi în treacăt cum că au unele… abateri, te-ai putea gândi că ar fi vorba de şotii ale unor nevârstnici de pe la diferite grădiniţe: „De, copii, ce să le faci!”. Dar, nu, relaţionarea numelor respective este cu ANI, DNA, DIICOT, paralel cu ANRP, ANAF, RNP Romsilva ş.a. Nu eşti de condamnat dacă îţi trece prin minte că dezmierdul perpetuu ale cărui ţinte au fost din fragedă pruncie le va fi modelat firea şi apucăturile. Nu că printre eroii cronicilor judiciare nu s-ar afla şi unii numiţi Ion, Gheorghe, Vasile sau Mircea, dar, în celălalt caz, descrierile şi comentariile sunt şocante; de exemplu: „Nicuşor C., trimis în arest preventiv pentru 30 de zile…”; „Gheorghiţă P., condamnat la patru ani de închisoare”; „Cristi B., primele Sărbători după gratii” etc.

Aşa că, probabil, nu este exclus ca, pentru cei dotaţi sau aflaţi în împrejurări favorabile, hagionimul canonic să nu-şi fi făcut efectul protector, iar celor crescuţi în frica lui Dumnezeu, cum se spune, diminutivele să nu le fi dăunat social (cunosc cel puţin două persoane cu prenumele Viorel, tot din familia denominativă a calineriei, deţinând funcţii de conducere în Academia Română!).

* Condiţional-optativul. Câteva observaţii privind situarea în hăţişul folosirii formelor pentru diferite timpuri şi moduri ale verbului. În graba comentariului de la faţa locului, o reporteră ne informa că un tată bolnav, din Gheboaia – Dâmboviţa, „are nevoie de un aparat care îl ajută să respire”; apoi, încă nu-l prea ajută, căci nu-l are (şi se face apel la bunăvoinţă), ci l-ar ajuta sau ar putea să-l ajute! (Protv, 11.12). Mă rog, sub presiunea compasiunii, ai putea admite prezenţa faptului împlinit, dar şi un îndelung meditat (şi, desigur, bine plătit) spot publicitar din programul „România” (în asociere cu mult discutata frunză verde), îţi poate provoca nelinişti temporale. Anume, un personaj promotor al turismului naţional, plasat într-o grămadă de fân, peste care saltă oiţe locale, declară: „Aici aş fi dorit să mă nasc!”. Oare când ar fi dorit, când ar fi putut face alegerea, atunci când respectivul se va fi aflat doar în proiect? Credem că o dorinţă se poate înfiripa doar în cunoştintă de cauză, privind o eventuală şansă; aşadar, presupunem că respectivul, dacă este sincer, doreşte, în momentul vorbirii/ filmării, să se fi născut (cândva) undeva.

* Româna de consum publicistic nu se prea supune, după cum se vede, regulilor logicii formale. 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi