Litoralul, acum chiar pentru toţi!

marți, 22 iulie 2014, 01:50
4 MIN
 Litoralul, acum chiar pentru toţi!

* Unele evenimente dau apă la moară televiziunilor, care se reped ca la pomană, să înhaţe şi să întindă. Cel mai bun (vorba vine) exemplu e OTV – Elodia, când a ieşit un serial cam ca "Tânăr şi neliniştit", că se întrebau unii telespectatori mai în etate dacă au să apuce finalul. Acum, din păcate, a fost subiectul cu avionul, deci posturile de ştiri au sărit iar. Până la ora asta, am prins de enşpe ori mai multe materiale despre actul terorist decât despre restul; n-am dat pe Antena 3, deci nu ştim dacă s-a vorbit mai mult despre avion decât despre Băsescu (oare l-or fi acuzat că a tras cu racheta?) şi nici nici dacă au venit să comenteze specialiştii în aviaţie Paula Iacob, Monica Tatoiu, Lucian Bolcaş sau învăţătoarea din Caracal. Dacă am avea noi emisiune şi ar trebui să invităm în ea cunoscători, i-am chema pe acei ţărani din Apuseni…

* Au existat şi materiale despre altceva: am prins la Realitatea o ediţie "Fabrica" pe chestia că România ocupă primul loc în UE ca număr de cazuri de hepatită. Hepatitei i se mai spune "boala mâinilor murdare" (există şi alte forme, boli ale sistemului sanitar murdar); totuşi, problema, la noi, e niţel diferită: cei mai mulţi se îmbolnăvesc nu de la mâini, că nu beau cu palmele căuş, ci de la pahare spălate superficial sau de pe gura sticlei (viruşii hepatici au devenit mutanţi, acum rezistă şi la vodcă!). E greu ca un consumator să se prindă că amicul, coleg de frapieră, are hepatită, de vreme ce arată la fel ca în restul timpului: galben la faţă şi la ochi, cu greaţă (dimineaţa, înainte de dres) şi cu mâna ţinută în dreptul ficatului umflat!

* Vadim Tudor vrea să se înscrie în cursa pentru prezidenţiale şi, din câte zice o parte a presei, dacă o va face, va stabili un record, devenind singurul român care a candidat de cinci ori consecutiv la preşedinţie. Din câte zice altă parte a presei, adică noi, va stabili încă un record, devenind şi singurul român care a pierdut de cinci ori la rând. Din câte va zice o cu totul altă parte a presei (ziarul său), el va stabili şi al treilea record, devenind singurul român fraudat de cinci ori consecutiv, deşi a obţinut peste 7983 la sută, atât ca Napoleon, cât şi ca Decebal, Eminescu, Burebista, Deceneu sau Alcibiade!

* Am urmărit imagini din oraşul (lacul?) Drobeta Turnu-Severin după o ploaie de la sfârşitul săptămânii trecute şi, iniţial, am crezut că au început transmisiunile de pe litoral: era apă peste tot, erau copii despuiaţi, înotând printre care alegorice (maşini parcate?), era peisaj de prin părţile Veneţiei, aşa părea. Am mai prins şi o ştire despre faptul că la mare e mare inflaţie de locuri de cazare, că pe litoral nu distracţia lipseşte, ci turiştii. Din cele două elemente am tras concluzia: da, aşa e! Păi, de ce să meargă oamenii la mare, plătind cât nu face, când au marea în oraş şi piscina lângă bloc? Vechiul program social "Litoralul pentru toţi" a fost învins de noul şi ineditul "Nu vine românul defavorizat la mare, ducem marea la românul defavorizat!".

* Dorin Chioţea (nouă ne place) a invitat-o în emisiune pe Irina Margareta Nistor; am încercat să ne uităm, dar am renunţat repede, fiindcă n-am înţeles ce spunea, mesajul n-a putut depăşi impactul vocii: după un minut deja ni se părea că se aud împuşcături din Rambo, avioane din Top Gun şi mârâieli de monştri din filme SF, presărate cu înjurături traduse de doamna: "Mai du-te naibii!", "Nenorocitule!" sau "Ah, nesăbuitule!". Ne-am mirat şi că nu s-a boţit banda din caseta video VHS. 

 

Comentarii