Locuri de muncă în zeci de instituții bugetare. 22 de posturi libere în trei spitale

marți, 20 decembrie 2016, 02:59
2 MIN
 Locuri de muncă în zeci de instituții bugetare. 22 de posturi libere în trei spitale

 Zeci de instituţii publice au lansat, în ultima săptămână, concursuri pentru recrutarea de personal. Cele mai multe posturi sunt disponibile în sistemul sanitar. 

Astfel, Institutul Regional de Oncologie vrea să angajeze 10 asistenţi medicali, Spitalul de Pneumo­fti­ziologie a scos la concurs şapte funcţii contractuale (trei muncitori, un registrator, un asistent medical, o infirmieră şi o spă­lătoreasă), în timp ce Spitalul Municipal de Urgenţă din Paşcani are disponibile alte patru posturi (doi economişti, un inginer şi un asistent medical).

O altă unitate spitalicească care angajează este Spitalul Clinic de Recuperare (un asistent medical şef). În mediul educaţional,

Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ a lansat patru concursuri pentru ocuparea a tot atâtea funcţii: şef birou şi trei ingineri. În schimb, Universitatea „Al.I. Cuza“ caută patru programatori, iar la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu“ urmează să fie încadraţi în muncă un administrator financiar şi un paznic. În judeţ, angajări vor face Şcoala Gim­nazială Heleşteni (un îngrijitor), Şcoala Gimnazială Mădârjac (un muncitor) şi Liceul Tehnologic din Podu Iloaiei (un administrator patrimoniu şi un muncitor). 

În mediul administrativ, printre angajatori se numără primăriile din Iaşi (un muncitor), Lespezi (un muncitor) şi Răducăneni (un şef birou). O altă in­stituţie care angajează este Administraţia Bazinală de Apă Prut – Bârlad (un electrician, un mecanic utilaje şi doi muncitori). Detalii complete despre fiecare job în parte pot fi consultate pe portalul online al Guvernului, care poate fi accesat la adresa posturi.gov.ro.

Comentarii