ANI cere date despre consilierul Romeo Olteanu

Lovitură în avanpremiera şedinţei de azi când se decide vicepreşedintele CJ

marți, 07 martie 2017, 02:50
3 MIN
 Lovitură în avanpremiera şedinţei de azi când se decide vicepreşedintele CJ

Agenţia de Integritate îl cercetează pentru un conflict de interese de pe vremea când conducea SC Fotbal SA.

Consiliul Judeţean ar putea avea pentru prima oară un vicepreşedinte ales în timp ce asupra sa planează bănuiala că s-ar fi făcut vinovat de conflict de interese. Pe ordinea de zi a şedinţei în plen de azi a CJ se va afla şi un proiect de hotărârea vizând desemnarea unui nou vicepreşedinte în locul lui Victorel Lupu, ales senator din partea PSD în decembrie anul trecut. Consilierii vor avea de ales între fostul prefect Romeo Olteanu, propus de PSD şi omul de afaceri Romeo Vatră, propus de PNL. Cu doar o zi înaintea şedinţei CJ, la Primărie a ajuns însă o adresă prin care Agenţia Naţională de Integritate solicită detalii cu privire la activitatea lui Romeo Olteanu din perioada 2013-2016, când acesta a ocupat funcţia de director al SC Fotbal SA. „În vederea soluţionării lucrării nr. 29586/2016 având ca obiect evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, vă solicităm să ne transmiteţi pentru Olteanu Romeo, în copie conformă cu originalul, fişele de post aferente perioadei 2013-2016“, se menţionează în adresa ANI. Oficiali ai municipalităţii au precizat că din convorbirile telefonice cu reprezentanţii ANI a rezultat că investigaţia acestora ar viza spaţii comerciale şi terenuri aflate în administrarea SC Fotbal SA şi care au fost închiriate chiar fiului lui Olteanu, Călin. În presa locală a apărut anul trecut o anchetă privind afacerile familiei Olteanu. Conform acesteia, firme la care avea participări Călin Olteanu au închiriat de la societatea condusă de Romeo Olteanu un teren de tenis în Păcurari sau un teren de joacă în Copou la sume modice.

 
Maricel Popa tace
 
Reporterii „Ziarului de Iaşi“ au încercat să-l contacteze pe preşedintele Consiliului Judeţean şi liderul filialei judeţene a PSD, Maricel Popa, pentru a-l întreba dacă îşi menţine susţinerea candidaturii lui Romeo Olteanu la funcţia de vicepreşedinte al CJ. Popa nu a răspuns însă la telefon în cursul zilei de ieri. Surse din cadrul PSD au precizat însă că situaţia ar fi fost discutată între Popa şi Olteanu, candidatura acestuia la funcţia din CJ rămânând valabilă. „Deocamdată este vorba de o investigaţie a ANI, plecată probabil de la o reclamaţie. Oricine poate reclama pe oricine cu privire la orice, iar instituţiile statului sunt datoare să verifice informaţia. Când va exista o concluzie a ANI, situaţia va fi reanalizată. Deocamdată, nu este cazul“, au precizat oficiali ai PSD.
 
Consilierul luptător de kickboxing Cătălin Moroşan primeşte o diplomă
 

Plenul CJ va discuta astăzi şi desemnarea în funcţia de consilier a liberalului Marius Minea în urma decesului lui Daniel Minciună, acordarea unei medalii „Pro amicitia, pro fidelitate“ şi a unei diplome de excelenţă consilierului judeţean PNL Cătălin Moroşan, mai cunoscut ca luptător de kickboxing, participarea CJ la două forumuri economice internaţionale sau alocarea a 2,6 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului Sistemului de management integrat al deşeurilor. Consilierii vor lua în discuţie şi numirea reprezentanţilor CJ în consiliile de administraţie ale mai multor instituţii sau rectificarea valorii unor proiecte de investiţii în urma reducerii cotei de TVA la 19%. Un număr de 41 de proiecte de investiţii, vizând îndeosebi reabilitări de drumuri şi şcoli speciale urmează să fie propuse spre finanţare Ministerului Dezvoltării. Proiectele au o valoare totală de aproximativ 100 milioane de euro.  

 

 

Comentarii