Caută 
6 MIN
Video
* Prima destinaţie la care se gândesc cei mai mulţi, când aud vorbindu-se despre vară, soare şi concediu, e… ni se şopteşte în căşti: cea mai apropiată terasă. Nu, nu la terase ne vom referi acum… Aşadar, în cazul ăsta, a doua destinaţie la care se gândesc cei mai mulţi români e marea, că la munte poţi merge şi iarna… Ni se şopteşte din nou în căşti că iarna poţi merge şi la mare, dacă vrei… Băi, taci acolo şi du-te tu la mare, iarna, să faci baie! Deci, scuzaţi, revenim: principala destinaţie turistică de sezon estival este marea cu valul, malul, plaja şi vraja. Litoralul, unde privim nemărginirea apei, unde ascultăm foşnetul valurilor şi cârâitul pescăruşilor, unde tragem pe nas aroma de alge putrezite, de peşti morţi şi de frigărui… Există programul "Litoralul pentru toţi", dar n-a fost mare fâsâială. Înseamnă că litoralul nu mai e pentru toţi? Stăm de vorbă cu unul dintre cei care cred contrariul, aşadar luptă pentru ca oricare român să petreacă, la mare, clipe de neuitat. Este domnul Scoică, patronul unui complex de agrement de pe plajă…
– Da, bună ziua la toţi cititorii dumneavoastră! De fapt, mă numesc Stoica, da’ aşa m-au poreclit nişte turişti, din Stoica, Scoica… Eu chiar încerc să schimb, cum ar veni, porecla în prenume, că aici, pe plajă, e plin de scoici.
– Totuşi, că aţi adus vorba, ce plajă e asta, că nu figurează pe hărţi?
– E o plajă între plaje. Cum era Ceauşescu, pe vremuri, eroi între eroi, aşa şi plaja mea, repet, o plajă între plaje.
– Dacă puteţi fi mai explicit…
– Pot. Deci, în dreapta, cum vă uitaţi la mare, e plaja unei staţiuni; în stânga, cum vă uitaţi la aceeaşi mare, e plaja de la altă staţiune. Practic, am o plajă între două plaje, două staţiuni, pentru nehotărâţii fără bani să meargă în staţiune…
– O plajă defavorizată, trebuie să înţeleg…
– Exact, o plajă defavorizată, pentru păturile defavorizate.
– Citesc aici, pe pancartă, "Parc de agrement". Există agrement în criză?
– Ohooo! E chiar mai plin ca în alţi ani!
– Cum vă explicaţi?
– Simplu! Oamenii vin la mare şi văd că nu-şi mai pot permite o cazare, o masă la restaurant, aşa că nu se mai cazează şi nu mai mănâncă, aşa că rămîn cu banii. Şi când eşti la mare şi ai bani, ce faci? Te distrezi, normal!
– Pe dumneavoastră nu v-a afectat criza?
– Ne-am adaptat, că avem parc de distracţii de criză.
– Cum se distrează oamenii de criză?
– Fac haz de necaz! Avem o gazetă de perete a parcului, unde turiştii cu talent pot compune şi expune epigrame, scenete satirice…
– Distracţii concrete, ca pe vremuri, mai aveţi? Doar e parc, nu cenaclu!
– Avem ghereta de tir. În anii trecuţi aveam pistoale şi puşti cu aer comprimat…
– Acum cu ce trageţi?
– Cu pietre, cu scurtături, cu bulgări de pământ…
– Cazarea cum o asiguraţi?
– Eu asigur doar plaja şi agrementul. Care vrea să doarmă în loc să se distreze, n-are decât. Îi pun la dispoziţie – la bună dispoziţie, he-he! – sfoară şi beţe.
– Ce să facă turistul cu sfoară şi beţe?
– Dacă-i prost, se spânzură. Dacă nu, îşi face cort, cu cearşaful…
– Vine lumea, vin păturile defavorizate, să se distreze la dumneavoastră?
– La început, nu prea. Acum, da, sunt mulţumit, au venit primii turişti.
– Şi unde-s ei la ora asta?
– Acum au program gospodăresc, i-am trimis după bere, vin, apă minerală…
– Dar n-aveţi maşină, să facă aprovizionarea?
– Dar colacele de salvare pentru turiştii care vor să facă baie de unde le-am luat, oare? Alte cauciucuri n-am!
– Totuşi, e parc de agrement pe plajă, pe malul mării. Cum îşi mai pot petrece timpul, în mod plăcut, vizitatorii dumneavoastră? Ce le mai oferiţi?
– Deci, bere, vin, apă minerală. Cumpără ce-şi doreşte fiecare, de la magazin, să n-am probleme după aia. Eu nu le spun ce să ia, doar le pun adaos de 30 la sută, că au băut pe plaja mea. Atracţii atractive mai am, de pildă, zece pachete de cărţi de joc, cinci cutii de table şi o minge. Am şi ce n-au alte staţiuni!
– Ce anume aveţi, care nu există, de exemplu, la Mamaia?
– Am trei săniuţe şi nişte perechi de patine.
– Incredibil! Şi ce pot face turiştii, vara, la mare, cu săniuţe şi patine?
– Păi, există ski nautic: poate că vrea careva să încerce patinaj sau săniuş nautic, că avem valuri, uneori, ca derdeluşurile…
– A încercat careva?
– Da, după zece beri în plus faţă de cât putea duce, a ajuns cu săniuţa până după geamandură, dar l-a întors salvamarul…
– Aveţi aici şi salvamar? Nu m-aş fi aşteptat! Putem discuta cu el?
– Da’ cum nu! Gicăăăă! Ia, hai la şefu, să vorbeşti cu domnu’!
– Bună ziua. Dumneavoastră sunteţi salvamarul Gică?
– Semi-salvamar, cum ar veni, că sunt decât cu jumătate de normă. Acum e fix, deci sunt. La fără cinci, de exemplu, nu eram…
– Dacă se îneca vreun turist la fără cinci, ce făceaţi? N-aţi fi intervenit, dacă era fără cinci?
– Normal că nu! Ce, vreţi să mă înec şi eu?
– Dar nu ştiţi să înotaţi? Doar sînteţi salvamar…
– Şi ce, ăla care vinde ţigări trebuie să fie fumător? Sunt salvamar, deci trebuie decât să am grijă să nu se înece nimeni în timpul programului meu. Atât.
– Cum reuşiţi asta, dacă nu ştiţi să înotaţi?
– Omul se poate îneca decât dacă intră în apă, nu? E mai bine să previi, decât să vindeci: dacă omul nu intră în apă, nu se îneacă!
– Şi cum faceţi ca oamenii să nu intre în apă? Strigaţi la ei, îi ameninţaţi?
– Aplic decât litera şi spiritul regulamentului…
– Care regulament, cum adică?
– Păi, decât că n-are voie nimeni să înoate mai încolo de geamandură. Eu vin la prima oră şi trag geamandurile lângă mal, la un metru, pe nisip, apoi pândesc, să văd care-i nesimţitul care cutează!
– Cum v-a afectat criza?
– Ne-a tăiat parţial din fondurile pentru materiale, echipament, astea…
– Cum adică?
– În loc de colace de salvare întregi, rotunde, acum avem decât trei sferturi sau chiar jumătate de colac. Înainte aveam megafon, să strigăm la turişti, acum avem broşura "Cum să strigăm cu mâinile pâlnie la gură!"…
