Marius Dangă şi-a anunţat candidatura la Primărie. Mai sunt şase pe lângă el, la PNL

sâmbătă, 01 august 2015, 01:56
2 MIN
 Marius Dangă şi-a anunţat candidatura la Primărie. Mai sunt şase pe lângă el, la PNL

Şapte liberali vor să câştige fotoliul de primar al municipiului. Ultima zi de înscrieri pe lista din care va fi ales candidatul PNL Iaşi pentru alegerile locale de anul viitor a mai adus nume noi.

Liderul consilierilor locali ai PNL, Marius Dangă, şi-a anunţat ieri înscrierea în cursă, fiind singurul candidat care a organizat un eveniment public pentru lansarea candidaturii. Deşi candidatura lui Dangă era previzibilă, chiar el manifestându-şi în trecut disponibilitatea de a se înscrie în cursă, consilierul a preferat să aştepte ultima zi posibilă, motivând că şi-a acordat un timp serios pentru autoanaliză. „Iaşul are nevoie urgent de un proiect de oraş metropolitan, de o viziune nouă a dezvoltării sustenabile. Din multele întâlniri pe care le am, reiese clar că ieşenii doresc de la primarul lor nu foarte multe lucruri, dar în primul rând comunicare. În al doilea rând, transparenţă decizională şi în al treilea rând, responsabilitate în administrarea urbei şi, mai ales, a fondurilor comunităţii. Astăzi, pentru oraş, administraţia publică reprezintă o piedică în dezvoltare”, a declarat Dangă.

Acesta a criticat actuala administraţie publică, fără însă a face referiri directe la primarul Gheorghe Nichita sau la primarul interimar Mihai Chirica. „Avem un transport public de anii ’80, nu putem garanta liniştea şi ordinea publică, nu vom avea la timp noul Plan Urbanistic General. Mediul de business, societatea civilă sunt privite drept cauzatori de probleme în plus, iar cetăţenii cu situaţie materială precară sunt trataţi ca masă electorală amorfă, fără voinţă şi conştiinţă proprie. Cineva, aproape că am uitat cine, cerea timp pentru lucrurile importante. Acel timp a expirat. Acel personaj şi administraţia sa şi-au demostrat incompetenţa, ratând practic toate marile proiecte ale oraşului. Lucrurile importante au nevoie de oameni dăruiţi lor. De oameni curajoşi”, a spus Dangă.

În competiţia internă pentru desemnarea candidatului PNL la primărie s-au înscris încă din prima parte a lunii trecute purtătorul de cuvânt al filialei, Alexandru Muraru, liderul consilierilor judeţeni ai PNL, Eduard Boz, omul de afaceri Traian Dobre şi istoricul Vasile Cotiugă. Ieri au mai fost anunţate două candidaturi, respectiv Adrian Iorcan şi omul de afaceri Teofil Bălteanu. Pentru funcţia de consilier judeţean şi-au anunţat candidatura 68 de liberali, iar pentru cea de consilier local, 55.
 

Comentarii