Mii de ieşeni au îmbrăcat ii şi au venit în faţa Palatului

luni, 26 iunie 2017, 01:50
2 MIN
 Mii de ieşeni au îmbrăcat ii şi au venit în faţa Palatului

Manifestările organizate de Primărie şi dedicate iei româneşti au atras mii de ieşeni în weekend în faţa Palatului Culturii. 

Cei mai mulţi dintre aceştia au fost îmbrăcaţi în ii, la îndemnul municipalităţii. Participanţii la eveniment s-au prins în hore ad-hoc, iar pe scena din Palatului Culturii au urcat cunoscuţi interpreţi de muzică populară. Inclusiv primarul Mihai Chirica s-a îmbrăcat în ie, el mărturisind că articolul vestimentar este creaţia unui braşovean. „Zămislită din mâinile străbunilor noştri cu dragoste nemărginită pentru portul tradiţional, ia noastră românească reprezintă un echilibru subtil între istorie şi natură. Trăim româneşte şi simţim româneşte în context european, iar acest lucru ne oferă posibilitatea de a ne propaga valorilor. Cu preţuirea noastră, făcând-o cunoscută din generaţie în generaţie, ia va dăinui peste vremuri, aşa cum am moştenit-o şi noi: odă a portului tradiţional românesc“, a declarat primarul Mihai Chirica.

Municipalitatea a susţinut că la evenimentul din faţa Palatului Culturii au participat „peste 20.000 de persoane“, informaţia fiind publicată pe contul oficial de Facebook al Primăriei. În acelaşi timp, reprezentanţii instituţiei susţin că au fost „peste 10.000 de persoane îmbrăcate în ie“ care au asistat la Festivalul „RomânIA Autentică“. În paralel cu manifestarea de la Iaşi, evenimente asemănătoare au avut loc la Târgu Jiu şi în satul Hobiţa, localitatea natală a lui Constantin Brâncuşi. Manifestările au avut ca scop sprijinirea demersului unei organizaţii neguvernamentale de a introduce ia românească în patrimoniul cultural UNESCO. 

Comentarii