Mr. Higgins

* Abba. Ne-am referit la generalizarea articulării (aproape) englezeşti Uatărlu, despre care un corespondent de pe net (semnat „fiji”) îi informează pe cititori că a fost „indusă în subconştientul român[esc] şi de binecunoscuta melodie omonimă a celebrului grup suedez ABBA”. Nimic mai verosimil şi mai potrivit (sociolingvistic), chiar dacă, reascultând melodia, abia distingi că spre numele respectiv s-ar trimite prin trilurile, repezite, ale talentaţilor cântăreţi. Dar, combinând sunetele cu imaginea scrisului, îi dai dreptate opinentului respectiv, căci realizările sonore dintr-un astfel de spaţiu public primează ca model faţă de rarele evocări istorice sau didactice ale oraşului valon Vaterlo.

* Lúgoj, sau Lugój? Mai puţin limpede se prezintă situaţia pronunţării numelui oraşului Chicago. Noi am citat norma „oficială” pe englezeşte (aproximativ) şicagou, dar ni s-a adus obiecţia că se pronunţă şi „aprox. Cicago”, realizare fonetică percepută, şi aceasta, la actori din filme americane. Deci, ar trebui să admitem că americanii „ştiu ce oraşe au la ei în ţară”. Fireşte, aici nu este vorba de „realii”, ci, în primul rând, de variaţii diatopice, dacă nu şi de intenţii stilistice, din zona diastraticului. Mutatis mutandis, şi noi, românii, accentuăm diferit toponime cum sunt Dobrogea, Govora, Haţeg, Ialomiţa, Lugoj sau Orăştie, fără să ne preocupe nici cum le rostesc localnicii, nici dacă există recomandări ortoepice.

* Daniel Jones este vinovat de opţiunile noastre: ne-am condus după indicaţii din a unsprezecea ediţie a celebrului său „Everyman’s English Pronouncing Dictionary”, apărută în 1957. Cu titlu de curiozitate: în România, respectivul volum a putut fi achiziţionat pentru 19,90 lei şi reprezenta reimprimarea fotomecanică, din 1962, de la „Editura de Stat pentru Dicţionare Străine şi Naţionale” de la Moscova (ruşii se ţineau la curent!). Iar Daniel Jones reprezintă o autoritate în materie, fiind, printre altele, autorul nu mai puţin celebrului sistem de transcriere al Asociaţiei Fonetice Internaţionale (1928), folosit în mod curent pentru redarea pronunţiei tuturor limbilor şi după care se învaţă, peste tot, şi astăzi, pronunţarea limbii engleze.

* Teacher of English. Un portret amical şarjat al prestigiosului fonetician a schiţat G.B. Shaw, în persoana protagonistului piesei „Pygmalion”: este vorba de simpaticul Henry Higgins („autorul alfabetului universal Higgins”), care, la un moment dat, mărturiseşte: „am învăţat zeci de milionare americane să vorbească englezeşte”. Şi căruia, faţă de capacitatea, ordinară, de a recunoaşte, după accent, un irlandez de un locuitor din Yorkshire, i se atribuie dexteritatea de a preciza locul de obârşie al unui englez „cu o aproximaţie de şase mile”, pentru un londonez aproximaţia fiind de două mile, iar uneori de două străzi! Dincolo de farmecul fabulaţiei, nimic mai sugestiv în ceea ce priveşte variaţii teritoriale ale pronunţării limbii engleze.

* Biografice. Aspecte mai puţin cunoscute ale relaţiilor dintre Shaw şi Daniel Jones atrag atenţia asupra interesului deosebit al dramaturgului (irlandez!) pentru fonetică; o urmare ar fi şi una din clauzele testamentare ale primului, de finanţare a proiectării şi introducerii în Anglia a unui „new British one-sound-one-letter alphabet”, care i-ar fi scutit pe insulari de o risipă zilnică de timp, de hârtie şi de cerneală („square mile of paper and ocean of ink”), provocată de scrierea a cvadralioane de litere inutile (Shaw on Language, London, 1965). Se pare că moştenitorii legali au reuşit să-i dejoace planurile!

* Gelu este semnătura de pe internet a unui cititor care, în legătură cu acelaşi articol (titrat „Uaterlu & Bruxcela”), ne măguleşte prin „foarte corect!” şi prin îndemnul „la mai multe!”, o sugestie în chestiune fiind formulată laconic: „până la urmă e iash, iaşi sau iaşiul, iaşul???”. Aşadar, s-ar pune problema şi dacă ieşenii ştiu în ce oraş trăiesc! Îl putem trimite pe amicul G. la un articol tematic publicat nu demult în revista ieşeană „Timpul” (şi nu evităm să o facem: nu retractăm nimic din ce am observat şi am susţinut acolo). După savantul nostru coleg I. Caproşu, ar trebui să scriem şi să articulăm (corect!) doar Iaşii (…vechilor zidiri!), iar din Tezaurul toponimic al Moldovei, publicat de toponimiştii ieşeni, aflăm că, în timp, pentru numele capitalei Moldovei s-au folosit zeci de grafii, după cultura, cunoştinţele şi îndemânarea condeiului diverşilor scriptori.

* Iaşiul nicidecum! Pronunţia localǎ sfinţeşte Iaşul… 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi