Multe şi mărunte: Încă un român în fotbalul danez

miercuri, 12 iulie 2017, 01:43
5 MIN
 Multe şi mărunte: Încă un român în fotbalul danez
 
Mijlocaşul echipei Wolverhampton Wanderers, Nicolae Cârnat, a fost împrumutat pentru un sezon la formaţia Esbjerg, a anunţat, ieri, site-ul oficial al grupării din liga a doua daneză.  "Am vrut să-l transferăm definitiv pe Carnat, dar Wolverhampton nu a fost de acord decât cu împrumutul lui", a declarat Ted van Leeuwen, directorul sportiv al clubului Esbjerg. Cârnat, care a evoluat la echipele de juniori ale clubului Wolverhampton Wanderers, va fi al doilea român la Esbjerg, după atacantul Adrian Petre transferat în urmă cu zece zile de la UTA pentru 500.000 de euro. Nicolae Cârnat, în vârstă de 19 ani, a jucat în România la Unirea Alba Iulia şi la Academia Gheorghe Hagi.
 
Succes la Contrexeville
Jucătoarea de tenis Irina Bara, locul 211 WTA, s-a calificat, marţi, în turul doi al turneului ITF de la Contrexeville (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari. Bara a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-0, după o oră şi 31 de minute, pe Eliţa Kostova (Bulgaria), poziţia 151 în ierarhia mondială.  În turul doi, Irina Maria Bara o va întâlni pe taiwaneza Hsieh Su Wei (113), care a învins-o cu 6-0, 7-6 pe chilianca Daniela Seguel (190 WTA). În acest concurs, mai participă şi Alexandra Dulgheru, care o va întâlni astăzi pe rusoaica Anhelina Kalinina.
 
Clujenii şi-au aflat adversarii
Echipa masculină de baschet U Banca Transilvania Cluj va întâlni, în turul doi preliminar al Basketball Champions League, învingătoarea partidei  din turul 1, dintre Bosna Sarajevo (Bosnia) şi MHP Riesen Ludwigsburg (Germania). Dacă se va califica mai departe, campioana României va juca în turul trei, pentru calificarea directă în grupele competiţiei, cu formaţia belgiană Basic-FIT Bruxelles. U BT Cluj îşi va afla adversara din turul doi după disputarea partidelor tur-retur între 19-21 septembrie. Clujenii vor juca partidele din turul doi  la 24-26 septembrie, iar turul trei programează meciurile între 29 septembrie şi 2 octombrie. Opt echipe câştigătoare din turul trei se vor alătura celor 24 de formaţii calificate direct în faza grupelor, meciurile urmândă să înceapă în 10 octombie. UBT Cluj este singura reprezentantă a României în BCL, alte trei formaţii: Steaua, CSM Oradea şi CSU Sibiu urmând să joace în FIFA Europe Cup.
 
Bratu, selecţioner la juniori
Tehnicianul Florin Bratu a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale Under-18 a României, a anunţat, ieri, site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.  "Este o mare provocare a începutului de carieră după ce am avut un start foarte bun cu fosta mea echipă de club, acolo unde am obţinut titlul şi Supercupa României cu Dinamo U19. Când a apărut această propunere, nu puteam refuza, deoarece în cadrul Federaţiei Române de Fotbal mă pot dezvolta din punct de vedere profesional alături de oameni pe care-i cunosc foarte bine. Obiectivul nostru este acela de a încerca să aducem în prim-plan cât mai mulţi tineri de valoare şi să-i pregătim cât mai bine pentru tot ceea ce înseamnă viitorul lor fotbalistic. Cunosc deja atmosfera, dar şi pe unii dintre jucători, deoarece am putut colabora cu ei în calitatea mea de ambasador al echipei naţionale U18 înainte de a deveni selecţioner", a declarat Bratu pentru frf.ro. Florin Bratu, în vârstă de 37 de ani, a fost în sezonul 2016-2017 antrenor principal la Dinamo Bucureşti U19, formaţie alături de care a cucerit titlul de campion al Ligii Elitelor şi Supercupa României.
 
Cassano, de la Samp la Verona
Atacantul Antonio Cassano, care a jucat ultima dată la echipa Sampdoria Genova până la începutul anului, a fost achiziţionat de formaţia Hellas Verona, a anunţat, ieri, site-ul oficial al grupării nou-promovate în Serie A. Cassano, În vârstă de 35 de ani, a efectuat luni vizita medicală şi şi-a ales tricoul cu numărul 99. Antonio Cassano a jucat în cariera sa la echipele AS Bari, AS Roma, Real Madrid, Sampdoria Genova, AC Milan, Internazionale Milano şi FC Parma.
 
Decizie pentru Paquiao
World Boxing Organization (WBO) a decis, după reanalizarea întâlnirii dintre Jeff Horn şi Manny Pacquiao pentru titlul mondial la semimijlocie, disputat la 2 iulie, că decizia arbitrilor-judecătorilor de a-l da câştigător pe australian este una corectă.  "Rezultatul întâlnirii dintre Manny Pacquiao şi Jeff Horn a fost controversat, provocând dispute între fani. Din acest motiv, transparenţa este foarte importantă. Cinci arbitri-judecători anonimi şi competenţi din diferite ţări au fost invitaţi să urmărească lupta fără sonor. Pentru a determina câştigătorul fiecărei runde, trei dintre cei cinci oficiali au trebuit să fie în acord. Organizaţia a fost în măsură să stabilească faptul că Pacquiao a câştigat cinci runde, în timp ce Horn a câştigat şapte", se arată într-un comunicat al WBO.
 
Benzema a scăpat de acuzaţii
Curtea de Casaţie de la Paris i-a dat câştig de cauză atacantului Karim Benzema, cercetat în scandalul de şantaj contra lui Mathieu Valbuena. Curtea de Casaţie a anulat decizie Tribunalului de Apel de la Versailles, care validase în decembrie ancheta privind tentativa de şantaj împortiva lui Mathieu Valbuena, dându-i astfel câştig de cauză lui Karim Benzema.  Potrivit avocatului lui Karim Benzema, Patrice Spinosi, decizia Curţii de Casaţie va duce la anularea procedurii vizându-l pe Benzema. În noiembrie 2015, fostul internaţional francez Djibril Cissé şi alte trei persoane erau reţinuţi într-un caz de şantaj care îl viza pe Valbuena. Cissé i-ar fi cerut bani lui Valbuena pentru a nu da publicităţii o înregistrare video în care conaţionalul său apare în momente intime cu prietena sa. Ulterior, Cissé a fost eliberat şi exonerat de orice vină. Benzema este acuzat că ar fi fost intermediar între şantajişti şi Valbuena. În decembrie trecut, atacantul Realului a fost suspendat din naţională de Federaţia Franceză de Fotbal.
 
 
 

    

Comentarii