Dalkia a pornit ofensiva împotriva centralelor pe gaz

Număr tot mai mare de rebranşări la sistemul centralizat de încălzire în Iaşi

joi, 15 ianuarie 2015, 08:23
3 MIN
 Număr tot mai mare de rebranşări la sistemul centralizat de încălzire în Iaşi

Dalkia anunţă că a rebranşat circa 200 de apartamente, dar şi mari agenţi economici ieşeni. „După racordare, facturile pentru încălzire şi apă caldă au fost cu aproape 25% mai mici“, spune directorul Hotelului „Moldova“. Ce argumente are Dalkia pentru oferta de rebranşare?

Sistemul centralizat de încălzire pare să devină, pentru tot mai mulţi ieşeni, o opţiune mai atractivă decât centrala pe gaz. Acesta este motivul pentru care tot mai mulţi consumatori casnici, dar şi agenţi comerciali, au solicitat racordarea la sistemul centralizat de încălzire. În ultimii doi ani, aproximativ 200 de apartamente s-au rebranşat la sistemul centralizat de termoficare, la acestea adăugându-se agenţi economici importanţi, cum ar fi Hotel „Moldova“, Hotel „Unirea“ şi Hotel „Ramada“. Principalul argument îl reprezintă costurile, care sunt cu 25% mai mici decât în cazul încălzirii cu gaz. Economiile obţinute odată cu trecerea la sistemul centralizat a fost principalul argument care a convins, pentru a accepta racordarea la sistemul de încălzire centralizată.

„Am avut mai multe discuţii cu reprezentanţii Dalkia, care ne-au prezentat calcule privind avantajele recordării la acest sitem. Am acceptat oferta, şi respectivele calcule s-au dovedit a fi adevărate. După racordarea la sistemul centralizat, facturile pentru încălzire şi apă caldă au fost cu aproape 25% mai mici. Ceea ce a dovedit că respectivele calcule prezentate de Dalkia au fost adevărate, iar noi am luat o decizie care ne va aduce lunar economii importante“, a declarant Liviu Statache, directorul Hotelului „Moldova“. Şi în cazul Hotelului „Ramada“, care a optat , de asemenea, pentru încăzirea centralizată, s-au înregistrat facturi mai mici cu 23%. Costurile mai mici au determinat şi conducerea Hotelului „Unirea“ să treacă la sistemul centralizat de încălzire, lucările pentru branşare fiind în curs de finalizare.

„În cazul Hotelului Moldova, consumul a fost de 172 de gigacalorii într-o lună, costul fiind de 41.777 de lei. Dacă ar fi rămas la centrala pe gaz, hotelul ar fi plătit 54.530 de lei. În aceste condiţii, economia a fost de 23%. Estimativ, economiile anuale ale hotelului ar fi de aproximativ 110.000 de lei. Un alt avantaj este acela că aceste hoteluri sunt racordate direct la reţeaua primară de termoficare, adică la magistralele de transport al energiei termice, cu modul termic individual. Astfel, clienţii îşi pot porni încălzirea în orice moment al anului. De exemplu, la Hotelul Moldova am pornit căldura la jumătatea lunii septembrie 2014, cu aproximativ o lună înainte de începerea oficială a sezonului de încălzire“, a precizat Ana Maria Icătoiu, directorul comercial al Dalkia Termo Iaşi.

Aceasta a mai precizat că avantajul termoficării centralizate de la Iaşi este acela că 90% din combustibilul utilizat este reprezentat de cărbune, achiziţionat încă din timpul verii de pe piaţa mondială, la un preţ mult mai mic decât cel al gazului. „Astfel, economiile pe termen scurt, mediu şi lung realizate de noii clienţi sunt de cel puţin 20% faţă de costurile înregistrate în cazul utilizării gazelor naturale. În plus, tariful gigacaloriei la Iaşi evoluează pe baza formulei de ajustare din Contractul de Concesiune dintre Primăria Iaşi şi Dalkia, formulă ce nu recunoaşte drept variabile decât combustibilul şi inflaţia. În acest fel, oricât ar creşte costurile lucrărilor, serviciilor, echipamentelor sau materialelor, operatorul de termoficare este obligat să îşi acopere aceste majorări din propria performanţă şi eficienţă“, a adăugat Ana Maria Icătoiu.

De precizat că în luarea deciziei de rebranşare a contribuit şi faptul că, în ultimii trei ani, acest tip de consumatori – adică societăţi private, instituţii publice (spitale, şcoli etc.) – au ajuns să plătească pentru gazele naturale cu aproximativ 30% mai mult, acest lucru având loc pe fondul aplicării unui Memorandum semnat de Guvernul României cu creditorii internaţionali: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Comisia Europeană.
 

Comentarii