O mână de titluri naţionale

miercuri, 15 iulie 2015, 01:43
1 MIN
 O mână de titluri naţionale

Cinci medalii de aur pentru juniorii III de la LPS Iaşi

Tinerii atleţi ieşeni de la LPS au venit încărcaţi de medalii de la campionatele naţionale ale juniorilor III care s-au disputat în Capitală. În total, delegaţia LPS, condusă de profesorul Viorel Popovici s-a întors cu cinci medalii de aur, două de argint şi două de bronz. La loc de cinste au contat titlurile naţionale cucerite de Paul Nedelcu (la înălţime, 1,74 m), Andrei Caniliuc (100 m, 11,50 s), Cosmin Pichiu (200 m, 23,64 s), Alin Anton (400 m garduri, 58,23 s), precum şi ştafeta de 4X100 compusă din Caniliuc, Pichiu, Anton şi Albert Finis. Alin Anton a mai obţinut argintul la 110 m garduri (în 15,19 s), iar Pichiu la 100 m, cu 11,60 s.
Medalii de bronz au fost luate de Paul Nedelcu (6,05 m la lungime) şi de ştafeta 100^200^300^400 m, formată din Caniliuc, Costel Pintea, Nedelcu pi Alexandru Prelipceanu. Merită remarcat şi locul IV obţinut de Cosmin Spiridon la 2000 m obstacole şi poziţia a şasea pe care s-a situat Albert Finis la înălţime. De pregătirea acestor tineri talentaţi s-au ocupat tehnicienii Marius Ghilase, Isabela Tănasă, Rodica Dudău, Daniel Căruntu, Gica Agafiţei şi Viorel Popovici.

Comentarii