Oprea a venit la şedinţa în care PSD va decide cum va vota în cazul „MRU la SIE”

luni, 29 iunie 2015, 10:48
1 MIN
 Oprea a venit la şedinţa în care PSD va decide cum va vota în cazul „MRU la SIE”

Liderul UNPR, premierul interimar Gabriel Oprea, a venit la sediul PSD pentru a participa la şedinţa Biroului Permanent în care PSD urmează să adopte o decizie politică în cazul votului pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE).

În declaraţii anterioare, atât liderul PSD, premierul Victor Ponta, cât şi preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, au anunţat că parlamentarii social-democraţi vor vota împotrivă sau nu vor participa la vot, acuzând, printre altele, faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu a consultat PSD înaintea nominalizării.

În schimb, Oprea a precizat că UNPR va vota în favoarea acestei nominalizări.

Conducerile celor două Camere ale Parlamentului sunt convocate luni pentru procedura de numire a lui Mihai Răzvan Ungureanu, nominalizat de preşedintele Iohannis, la conducerea SIE, în condiţiile în care reprezentanţii PSD şi cei ai ALDE se opun numirii acestuia, iar UNPR, PNL şi UDMR o susţin.

Mediafax

 

Comentarii