Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Orizonturi roşii. Reloaded.

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

Când comunismul a apărut ca un fel de soluţie ima­ginară la răul economiei de piaţă, esenţa sa, rămasă neschimbată şi azi, era de „doctrină a resentimentului”. Adre­sându-se nevoiaşilor needucaţi din fabrici şi de pe ogoare (deci nu leneşilor, precum stânga contemporană!), comunismul marxist, transformat în drog partinic de Lenin şi distilat în maşinăria ucigaşă de stat a lui Stalin, a fost, de la bun început, o ideologie a urii şi a crimei.

Tocmai se împlinesc aproape trei decenii de când am uitat să mai sărbătorim, pe 7 noiembrie, Revoluţia din... Octombrie. Care are acum o sută de ani. Cu toate acestea, comunismul, singura doctrină totalitară care a impus terorismul de stat şi masacrarea cu metodă a propriilor cetăţeni sub pretenţia mincinoasă a unei „orânduiri mai bune şi mai drepte”, nu pare a fi murit complet, ci ne bântuie încă, strigoi însetat de transfuzii cu sânge proaspăt de jurnalist, intelectual sau politician imberb.

Mai nou, cică ar fi cool să fii de stânga, marxizant flegmatic, revoluţionar antisistem (cu inevitabila meclă a lui Che pe burtă) sau luptător neobosit pentru drepturile minorităţilor oropsite. Ca om care a trăit comunismul pe propria piele îmi înfrâng cu greu repulsia naturală pe care o resimt la adresa acestei doctrine criminale (cosmetizată şi rebranduită astfel) şi încerc, după puteri, să tratez dreptul oricui de a se afilia politic, după cum îl taie capul sau după cum îl mână interesele, drept o consecinţă naturală a democraţiei liberale pe care o consider singura civilizată, în ciuda imperfecţiunilor ei. În ţară, dar mai ales în statele dezvoltate occidentale, îmi stăpânesc cu greu pornirea de a-i lua de guler pe activiştii obraznici şi agresivi care îmi vâră în ochi degetele lor mânjite de cerneala rublelor şi de sângele închegat al victimelor Gulagului atrăgându-mi ritos atenţia cum să vorbesc, care e decalogul formulelor avizate de noul Comintern al corectitudinii politice sau de ce era trendy să-l înjuri pe Bush jr. şi nerecomandabil să aminteşti de cinismul cu care şi-a omorât proprii concetăţeni Putin (inutil să mai amintesc că în cazul primului, curajul era garantat de o Constituţie necomunistă, în timp ce în cazul celui de-al doilea laşitatea e întărită şi justificată de amenin­ţarea atentatelor săvârşite asupra jurnaliştilor incomozi). Pe scurt, activiştii stângişti au scandaloasa libertate de a se manifesta nestingheriţi într-un sistem pluralist, liberal, în timp ce simpatizanţii liberali (în sens larg, nu partinic) sunt în permanenţă asupriţi de sistemele socialiste, în cel mai bun caz parţial democratice, fără ca marile conjuraţii transnaţionale ale amatorilor de vocalize la portavoce să îndrăznească a sufla o vorbă. E foarte stranie această dis­pro­porţie (stângiştii sunt liberi să răcnească cât vor, în timp ce vocile raţiunii democratice sunt asasinate în sistemele comuniste sau prigonite, persiflate sau chiar linşate me­diatic în ţările liberale). De ce se întâmplă aşa?

Există cu adevărat ceva greu de suportat în sistemul capitalist: afirmarea inegalităţii ca o constantă naturală (ei da, din nefericire, oamenii nu sunt egali, altfel decât în faţa legii şi la vot!) şi sublimarea principiului natural al luptei pentru existenţă în promovarea concurenţei ca motor central al acumulării şi al progresului. Să te afirmi într-un sistem concurenţial e, în sine, o luptă neobosită care cere rezistenţă, curaj, iniţiativă, viclenie şi creativitate - atribute care nu sunt de găsit decât la o mică parte a cetăţenilor. Marea majoritate sunt leneşi, needucaţi, necinstiţi sau proşti şi, pentru aceştia, capitalismul este extrem de inconfortabil şi dureros. Fireşte că şi cei mai de jos cetăţeni se bucură fără sfială de efectele capitalismului: entertainment, mass media liberă (orori şi concupiscentă obscenitate), supermarket-uri, bunuri accesibile, ajutoare sociale etc., dar cei mai mulţi detestă sincer apăsarea trepidantă a stresului pe care libera concurenţă îl generează. Stres amplificat, ce-i drept, de mecanismul acumulării nesăţioase de profit pe care întreprinzătorii îl montează şi îl biciuiesc necontenit spre uzura constantă, fizică şi psihică, a angajaţilor. De altfel, lupta sindicală a pornit de aici şi ea se justifică constant atâta timp cât omenirea nu va găsi o soluţie la ciclicitatea dezvoltării capitaliste (printre puţinele observaţii inteligente ale lui Marx!), cea care face ca o curbă de creştere economică să se rupă inexorabil într-un punct de criză pentru a cădea şi a reîncepe sarabanda ascen­siunii (asta e!, crizele sunt inevitabile şi glisarea economiei reale în sistemul de credit care a născut schimburi econo­mice „în aer”, virtuale, nu a făcut decât să amâne şi să adâncească criza izbucnită în ultimii ani). Pe scurt, capita­lismul e extrem de inconfortabil şi nedrept, mai ales cu proştii şi cu leneşii.

Când comunismul a apărut ca un fel de soluţie ima­ginară la răul economiei de piaţă, esenţa sa, rămasă neschimbată şi azi, era de „doctrină a resentimentului”. Adre­sându-se nevoiaşilor needucaţi din fabrici şi de pe ogoare (deci nu leneşilor, precum stânga contemporană!), comunismul marxist, transformat în drog partinic de Lenin şi distilat în maşinăria ucigaşă de stat a lui Stalin, a fost, de la bun început, o ideologie a urii şi a crimei. Lichidarea fizică a duşmanilor reali sau închipuiţi a fost şi este scopul final al acestei monstruozităţi a secolului XX mai ticăloasă chiar decât geamănul ei monozigot (nazismul) prin faptul că „a vrut să facă binele cu forţa” nedându-se înapoi de la nicio oroare, dar clamând cu tupeu că valorile şi principiile în numele cărora ucide sunt... minunate şi că micile greşeli sunt doar inevitabile erori de parcurs, de rezolvat prin autocritică sau, la rigoare, răsplata meritată a duşmanilor de clasă. Văd că acest strigoi roşu renaşte cu dezinvoltură şi la noi şi poate ar fi cazul să începem a ciopli nişte ţăruşi numai buni de tratat tahicardia monstrului. Fie ei măcar simbolici.

(Reluare a articolului publicat iniţial în Ziarul de Iaşi, din 12 noiembrie 2014)

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri