Palatul de Justiţie din Târgu Cucu, gata pe 1 iulie. Acolo vor fi Tribunalul şi Curtea de Apel

luni, 17 februarie 2014, 18:05
2 MIN
 Palatul de Justiţie din Târgu Cucu, gata pe 1 iulie. Acolo vor fi Tribunalul şi Curtea de Apel

Asta spun reprezentanţii Curţii de Apel Iaşi. Lucrările sunt realizate în proporţie de 80%.

Lucrările la noul Palat de Justiţie din Iaşi au intrat pe ultima sută de metri. Reprezentanţii Curţii de Apel Iaşi anunţă că imobilul ar trebui să fie finalizat până pe 1 iulie, în vacanţa judecătorească urmând a se efectua mutarea celor două instanţe ce vor activa acolo. În noul Palat de Justiţie din Târgu Cucu ar urma să se mute Tribunalul şi Curtea de Apel, în timp ce personalul de la Judecătoria Iaşi va fi transferat în clădirea ce găzduieşte acum cele două unităţi.

În bilanţul judecătorilor de la Curtea de Apel Iaşi, făcut public în urmă cu două zile, se arată că structura de rezistenţă de la noul imobil este realizată în proporţie de 100%. Cel mai mult de lucru ar mai fi la placările cu gresie din interior, aici stadiul lucrărilor fiind la jumătate. În anul 2013, pentru noul sediu al Palatului de Justiţie Iaşi au fost realizate de către beneficiarul Curtea de Apel Iaşi, prin finanţare de la bugetul de stat, lucrările de branşament la reţeaua de gaz şi la reţeaua de apă-canal, perfectându-se în acest sens contractul de furnizare cu SC E.ON Energie pentru livrarea gazelor naturale şi fiind în curs de finalizare contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare cu SC Apavital Sa Iaşi“, au menţionat reprezentanţii Curţii de Apel Iaşi în documentul citat.

Proiectul privind ridicarea unui nou Palat de Justiţie a debutat în 2001, însă lucrările efective au început în septembrie 2011, Noul imobil va avea o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi şi va avea 14 săli de judecată. Lucrarea este realizată de SC Kranz Eurocenter SRL Bucureşti şi SC Conarg Construct SRL Piteşti. Valoarea totală se ridică la 43 de milioane de lei.

Comentarii