Caută 
1 MIN
„Panoramicul” Mariei Gheorghiţă – Vornicu şi al lui Andrei Morteci se doreşte continuat şi aprofundat.
Alături de parizianul Luvru, în Musée de l’Orangerie, se află expuşi câţiva din Nuferii lui Claude Monet – în total 8 pânze, înalte de 2 m, de lungimi variabile (între 6 şi 17 m), dispuse în două săli ovale. Forma şi dimensiunile tablourilor sunt în acord perfect cu spaţiul alocat. Care ar fi avantajul privitorului? Acesta se vede plasat „în centru”, ca pe o insulă pustie, fiind absorbit parcă de peisajul impresionist care îl flanchează din toate părţile. Forma lucrărilor şi dispunerea succesivă a acestora într-o ordine prestabilită permit lectura circulară a motivelor, îngăduind fiecăruia să participe cu privirea la succesiunea anotimpurilor sau la prefacerile de lumină ale unei zile obişnuite.
Într-o perspectivă similară ar putea fi citit şi proiectul artistic performativ, cu miză analitică, derulat recent la Galeria „Th. Pallady” din Iaşi. Există un singur fel de a privi lumea? Un posibil răspuns ne oferă Maria Gheorghiţă – Vornicuşi Andrei Morteci. Aceştia propun o panoramare a spaţiului public, aşa cum se vede în mod obişnuit de la înălţimea propriei ferestre. Dacă într-un proiect anterior miza reprezentării era mai curând domestică, artiştii zăbovind asupra unor scene intime, familiale, de interior, ferite de agresiunea lumii exterioare, de această dată privirea iese prin cadrele ferestrei de apartament şi alunecă circular, de la stânga spre dreapta, reiterând parcă gestul unei lecturi secvenţiale a spaţiului urban. „Cartea” lumii în care ne situăm se deschide generos, cu toate semnele ei ameninţătoare. Păsări fioroase, ciori uriaşe, ziduri cenuşii, şantiere în lucru compun decorul sumbru al unui oraş care îşi descoperă mai curând faţa neospitalieră.
Preţ de trei săptămâni, cei doi artişti au scrutat aceeaşi privelişte, în momente diferite ale zilei. Pentru ei, fereastra devine „vizor” către exterioritate, iar cadrul acesteia – „limita” unui tablou expresionist în desfăşurare. Oferit ca leit motiv vizual, un stol de ciori animă şi dinamizează peisajul. Imaginile culese au fost mai întâi descompuse şi apoi recompuse pe suprafaţa unei lucrări derulate aidoma unui sul de hârtie.
Dacă spaţiul este consistenţă şi obiectualitate, timpul este succesiune: el se deschide spre citire în cadenţa desfăşurării evenimentelor, dar şi în cea a distribuirii detaliilor arhitecturale. Trecutul şi prezentul se întâlnesc în configuraţia decorurilor deja existente – clădiri şi copaci -, în timp ce viitorul este prefigurat de silueta macaralelor sforţate să zidească pe un vector al viitorului.
Care este semnificaţia de ansamblu a proiectului? Citez din statementul pus la dispoziţie de artişti: „Expunerea acestei etape a fost gândită sub formă semicirculară, pentru a accentua faptul ca desenele cuprind o sinteză a ceea ce este afară, adică dincolo de bariera protectoare a ferestrei dormitorului nostru. A rezultat în fond un film de exterior urban, cu accente expresioniste, contraste dramatice şi o serie de cadre de tip close-up, ce neliniştesc şi atrag atenţia asupra unor angoase, fără a declara în mod expres pe afară ca rău absolut”.
„Panoramicul” Mariei Gheorghiţă – Vornicu şi al lui Andrei Morteci se doreşte continuat şi aprofundat. Pe moment, este ceea ce trebuie să fie – un demers inteligent, bine calibrat conceptual, cu resurse expresive practic nelimitate. Spre meritul celor doi protagonişti…
Petru Bejan este profesor universitar doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza”
