Pensiile speciale pentru primari, finanţate din bugetul local

vineri, 01 aprilie 2016, 04:49
3 MIN
 Pensiile speciale pentru primari, finanţate din bugetul local

In an electoral, parlamentarii merg până în pânzele albe cu pomenile electorale. După ce proiectul pensiilor speciale pentru aleşii locali a fost declarat neconstituţional, deputaţii au adus mici modificări controversatului act normativ. Singura diferenţă majoră: plata privilegiilor va fi suportată de comunitatea locală.

Comisia juridică a adoptat, ieri, un raport favorabil legii pensiilor aleşilor locali, a declarat deputatul PSD Florin Iordache, afirmând că legea a fost pusă în acord cu recomandările CCR, definindu-se categoriile de beneficiari, sursa de finanţare şi data intrării în vigoare, 1 ianuarie 2017.
„Am ţinut cont de observaţiile CCR şi am refăcut proiectul trimis la reexaminare, astfel că am stabilit foarte clar căror categorii se adresează acest proiect de lege şi discutăm despre indemnizaţii pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene. Deci, sunt excluşi consilierii locali şi judeţeni", a susţinut deputatul PSD Florin Iordache.

Aleşii vor primi indemnizaţia dacă au minim un mandat încheiat sau în funcţie de numărul de luni în care a fost în funcţie. Deputaţii din comisia juridică au interzis cumularea indemizaţiilor speciale şi au scos de sub incidenţa actului normativ aleşii acuzaţi de fapte de corupţie săvârşite în perioada mandatului. "Am prevăzut foarte clar că pentru a primi această indemnizaţie este necesar minim un mandat înterg, restul primesc în funcţie de câte luni a avut respectivul ales. Am stabilit foarte clar că dacă un ales local a fost şi parlamentar nu poate primi această indemnizaţie concomitent cu indemnizaţia de parlamentar. De asemenea, am stabilit că poate primi această indemnizaţie în condiţiile în care îndeplineşte condiţiile de vârstă şi este pensionat potrivit legii, deci nu este pensie publică şi nu este pensionat anticipat. Aleşii care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie în perioada mandatului nu pot primi această indemnizaţie", a explicat deputatul PSD. De precizat că aceste menţiuni apăreau şi în proiectul declarat neconstituţional.
Deputaţii au mai stabilit ca indemnizaţia să intre în vigoare cu data de 1 ianuarie 2017, urmând ca prin norme comune ale ministerelor de resort să se stabilească formatul de cerere şi cui se adresează. "Ca sursă de finanţare este bugetul local şi cererea se face către consiliul local sau judeţean al cărui membru a fost alesul local a fost", a mai spus Iordache.

Legea va ajunge în plenul Camerei Deputaţilor, săptămâna viitoare, urmând să fie transmisă Senatului, cameră decizională.
În ianuarie, Curtea Constituţională a decis cu unanimitate de voturi că Legea privind pensiile speciale pentru aleşii locali este neconstituţională, întrucât normele pe care le reglementează nu îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate. CCR a răspuns la o sesizare a Guvernului care viza încălcarea mai multor articole din Legea fundamentală prin instituirea unor privilegii pentru anumiţi aleşi locali şi ridica problema impactului financiar al aplicării actului normativ care ar duce la un deficit bugetar de aproape 400 milioane de lei.

 

Comentarii