Pentru prefect, poliţiştii au făcut legea praştie: Nu au făcut testul alcooltest la fața locului

marți, 12 august 2014, 01:59
5 MIN
 Pentru prefect, poliţiştii au făcut legea praştie: Nu au făcut testul alcooltest la fața locului

Șeful Biroului Rutier, Liviu Zanfirescu, a precizat ieri că nu are nimic să le reproşeze subalternilor care l-au testat pe Romeo Olteanu după zeci de minute de la accident. Zanfirescu a catalogat acţiunea colegilor săi ca fiind “perfect legală!”, deşi circumstanţele în care alcoolemia prefectului a ieşit la limita dintre contravenţional şi penal sunt mai mult decât bizare. Potrivit legislaţiei, în cazul unui accident fără victime, poliţiştii sunt obligaţi să testeze cu detectorul de alcool toţi conducătorii implicaţi în eveniment. Delăsarea pe care au dovedit-o poliţiştii în acest caz ridică multe semne de întrebare. Pe de altă parte, Romeo Olteanu a revenit ieri cu noi declaraţii despre acest caz, spunând că băuse şi un păhărel de palincă în ziua accidentului. La orele după-amiezii, Olteanu a demisionat.

Cazul încâlcit în care a fost implicat duminică prefectul Iaşului, Romeo Olteanu, ridică mai semne de întrebare referitoare la conduita poliţiştilor care au mers la faţa locului. Cronologia evenimentelor, prezentată atât de poliţişti, cât şi de Olteanu, arată că, dacă demnitarul ar fi fost testat la faţa locului cu etilotestul, aşa cum se întâmplă de regulă în orice incident de genul acesta, existau mari posibilităţi ca fapta acestuia să intre în sfera penalului. În schimb, testat după aproximativ jumătate de oră de la accident, lui Romeo Olteanu i-a reieşit o alcoolemie de 0,32, foarte aproape de limita legală pentru care ar fi fost obligat să dea şi sânge.

Ce spune legea

Legea rutieră este destul de clară în privinţa obligativităţii testării şoferilor implicaţi în accidente rutiere, fie ele şi soldate cu pagube materiale. “În cazul accidentelor de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, conducătorii vehiculelor sunt obligaţi să se supună testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substanţe stupefiante ori al medicamentelor cu efecte similare acestora. Dacă rezultatul testării arată o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau indică prezenţa în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să se supună recoltării probelor biologice”. (art.186 din regulamentul de aplicare a Codului Rutier).

Remarcăm însă faptul că nu se precizează momentul în care poliţiştii trebuie să-i pună pe şoferi să sufle în etilotest. Numai că aici nu ar trebui să fie posibile interpretări, deoarece este un test care se face pe loc şi care stabileşte limita dintre contravenţie şi infracţiune. Orice întârziere poate face proba irelevantă, în condiţiile în care pentru majoritatea indivizilor rata de eliminare a alcoolului este de 20 mg/dl/oră. Cum nu se mai face calcul retroactiv, proba care se situează sub 0,4 mg/l alcool în aerul expirat (ce ar corespunde la 0,8g/l alcool în sânge) arată că nu este o infracţiune. Din acest motiv, dacă un echipaj de la Rutieră este prezent, şoferii sunt testaţi la locul accidentului. În cazul prefectului Olteanu, în mod mai mult decât bizar, această procedură a fost făcută nu la faţa locului ci la sediul Poliţiei.

Mai mult decât atât, după zeci de minute de la producerea accidentului, timp în care prefectul a fost lăsat să meargă şi la meci. De ce?, o întrebare la care reprezentanţii Poliţiei nu au oferit un răspuns până acum. S-a vehiculat că prefectul ar fi plecat de la locul accidentului după o înţelegere amiabilă cu un alt şofer implicat în accident. Acest lucru a fost infirmat însă de conducătorul auto care a lovit maşina prefectului, ieri, în timpul unei discuţii cu reporterii “Ziarului de Iaşi”.

Reacţia comisarului Zanfirescu

Şeful Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, comisarul Liviu Zanfirescu, a fost destul de rezervat în a vorbi despre acest caz cu reporterii noştri. Zanfirescu a subliniat însă insistent că, din punctul său de vedere, poliţiştii care au intervenit la faţa locului au respectat cu sfinţenie procedurile interne şi că nu se pune problema de comitere a vreunei abateri în acest sens. “Modul de acţiune a fost perfect legal, conform procedurilor interne”, a insistat Liviu Zanfirescu.

În paralel, Romeo Olteanu a povestit încă o dată cum s-a produs accidentul, variantă de altfel prezentată şi de Poliţie. Acesta declara ieri-dimineaţă: “La ora 18.50 am plecat spre stadion întrucât, conform legii, când sunt competiţii sportive cu grad de risc cum a fost cel de aseară, (n.r. – duminică seară) de risc mediu, prefectul trebuie să fie în mijlocul evenimentelor, că dacă se întâmplă ceva să coordoneze echipajele de Jandarmerie. Urcam Sărăria şi, în dreptul străzii Theodor Pallady, fără să se asigure, să respecte semnul “Stop”, un BMW cu un tânăr de 19 ani la volan mi-a ieşit în faţă. Nu am putut să îl evit, ne-am ciocnit frontal, din coliziune m-a aruncat într-o Dacie”, a descris Olteanu accidentul.

Faţă de declaraţia dată duminică seara “Ziarului de Iaşi”, ieri, prefectul-demisionar şi-a adus aminte că mai băuse, duminică, la ora 15, 50 de mililitri de palincă, “şi atât”. “Ghinionul meu (a fost) că tânărul nu s-a asigurat şi mi-a ieşit în faţă, altfel nu se întâmpla nimic”, a fost concluzia la care a ajuns Olteanu.

Pe lângă atitudinea mai mult decât bizară a poliţiştilor rutieri, se remarcă şi comportamentul iresponsabil al lui Romeo Olteanu. Coroborând declaraţiile sale, în care spune că a mers în scop profesional la meciul CSMS Iaşi – Petrolul Ploieşti, rezultă că acesta a consumat alcool în timpul serviciului, după care s-a urcat într-o seară de duminică în maşina de serviciu. După accident, aşa cum a declarat Olteanu, acesta a ajuns la meci şi a consumat din nou alcool – un pahar de vin cu apă.

Prefectul a demisionat. Abălaşi a plecat de la mare spre Casa Pătrată

Ieri după-amiază, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, Gabriel Oprea, i-a solicitat lui Romeo Olteanu să îşi dea demisia de onoare, urmare a scandalului de duminică seara. “Domnul Romeo Olteanu a demisionat din calitatea de prefect al judeţului Iaşi, atribuţiile funcţiei fiind preluate, potrivit art. 3 din Hotărârea de Guvern 460/2006, de subprefectul Bogdan Abalaşi, care va asigura interimatul până la numirea noului prefect. În proxima şedinţă, Guvernul va adopta Hotărârea pentru eliberarea din funcţie a domnului Romeo Olteanu”, au menţionat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.

Bogdan Abălaşi se afla ieri, împreună cu familia, la o staţiunea turistică din Bulgaria, fiind în concediu. Acesta a precizat reporterilor noştri că astăzi va pleca spre Iaşi pentru a-şi începe activitatea de reprezentant al Guvernului în judeţ. În ceea ce-l priveşte pe Romeo Olteanu, acesta nu a mai răspuns la telefon după ce şi-a anunţat demisia.
 

Comentarii