Peste 300 de poliţişti ieşeni sunt scoşi astăzi la stradă, în trafic. Ce misiuni au primit

luni, 15 septembrie 2014, 01:49
3 MIN
 Peste 300 de poliţişti ieşeni sunt scoşi astăzi la stradă, în trafic. Ce misiuni au primit

Zeci de poliţişti se află în stradă astăzi, în prima zi de şcoală, în încercarea de a „înăbuşi“ ambuteiajele. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au precizat că se vor afla pe stradă, şi în zona şcolilor şi liceelor, aproximativ 300 de poliţişti.

„Şeful IPJ, chestor de poliţie Ioan Scripniciuc, a dispus luarea unor măsuri suplimentare pentru un început de an şcolar în siguranţă. În acest sens, luni, vor fi alături de elevi 318 poliţişti. Dintre aceştia, 243 sunt poliţişti de ordine publică, 35 de la rutieră, 9 de la prevenire şi 31 de la alte structuri. Poliţiştii vor acţiona pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care prin comportamentul lor afectează siguranţa publică. Echipajele de la rutieră vor fi prezente în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor“, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei.

Chiar dacă de astăzi a început anul şcolar, în oraş mai sunt funcţionale şantiere deschise de către primărie, cum ar fi cele din zonele Podu Roş – Nicolina, rondul din Podu de Piatră, precum şi bulevardul Nicolae Iorga, Păcurari sau porţiunea Baza 3 – CET. Zona Podu Roş – Nicolina este indicată de şoferi ca fiind cea mai problematică, mai ales în perioadele de început de an şcolar. Aici chiar şi înainte de începerea şcolii cozile de maşini sunt frecvent întinse de la semaforul din Podu Roş până spre pasajul Nicolina. Pe acest tronson, circulaţia este în continuare restricţionată din cauza lucrărilor la liniile de tramvai. Astfel, constructorii au scos şinele din Podu Roş până în Nicolina, iar circulaţia se desfăşoară pe câte două benzi pe sens.

O parte dintre şoferi au reclamat faptul că şinele de tramvai au fost scoase chiar în perioada în care traficul se aglomerează în mod normal în Iaşi. Un alt punct nevralgic în trafic este zona Podu de Piatră, unde circulaţia tot timpul se aglomerează în rondul giratoriu şi inclusiv pe pasarela Alexandru cel Bun. În privinţa lucrărilor din zona Bucium, acestea s-au finalizat aproape în totalitate şi se poate circula fără restricţii pe două benzi până la pasarela Bucium. Echipele constructorilor lucrează în zona podului peste Vămăşoaia şi pe şosea, pe tronsonul spre ieşirea din oraş, tot la reţeaua de canalizare. Şi intersecţia de la CET s-a aglomerat foarte tare de câteva zile. Lucrările la liniile de tramvai din zona Baumax au restricţionat traficul, astfel că şoferii care se îndreaptă spre Calea Chişinăului stau în coloană din dreptul Praktiker – Lidl pentru a putea să intre în intersecţie. În aceeaşi zonă, intersecţia de la Baza 3 dă mari bătăi de cap şoferilor, mai ales celor care vin dinspre Bucium şi virează stânga în intersecţie pentru a ajunge în dreptul CET. (Andrei DÎSCĂ, GabrielaTOMA)
 

Comentarii