Piţurcă a dat şase-şase!

Ani de zile Grecia a fost una dintre cenuşăresele fotbalului european, laolaltă cu Turcia. Prima dată când fotbaliştii eleni şi-au arătat colţii a fost în preliminariile Campionatului Mondial din 1970, când s-a luptat cu România pentru calificare, într-un meci cu multă încărcătură disputat la Bucureşti. Ambele echipe erau outsidere, marile favorite ale grupei fiind Portugalia şi Elveţia. Partida aceea s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după ce grecii au egalat printr-o gafă imensă a portarului Rică Răducanu şi au fost la un pas de a înscrie golul victorios, care i-ar fi dus pe fotbaliştii lui Dan Georgiadis pe platourile mexicane. Prima calificare a grecilor la un turneu final s-a înregistrat la Campionatul European din 1980, sub conducerea lui Alketas Panagoulias, când a eliminat în grupă URSS şi Ungaria, iar prima calificare la Mondiale a grecilor a fost în 1994, tot cu Panagoulias pe bancă, dar la ambele turnee, grecii au avut comportări mai puţin decât modeste.

 

Bomba a apărut la Euro 2004. Antrenorul german Otto Rehhagel a făcut o echipă pragmatică, cinică în multe momente, care s-a calificat din grupă trimiţând Spania la baraj. Iar la turneul final, după un meci senzaţional de deschidere, 2-1 cu ţara gazdă, Portugalia, a remizat cu Spania (1-1) şi a pierdut cu 1-2 în faţa Rusiei. Din sferturi, Grecia lui Karagounis şi Katsouranis (singurii care mai rezistă şi acum în naţionala elenă), condusă în teren de căpitanul Zagorakis, a reprezentat o minune: 1-0 cu Franţa, 1-0 cu Cehia (după prelungiri) şi din nou cu Portugalia, 1-0 în finală, gol marcat de Aggelos Charisteas. Elenii au mai obţinut trei calificări, la Euro 2008 (trei înfrângeri), la Cupa Mondială din 2010 (idem!) şi la Euro 2012, acolo unde au reuşit să elimine Rusia, cedând în sferturi în faţa unei forţe, Germania.

 

După plecarea lui "Otto cel Mare" în 2010, Federaţia Elenă l-a adus pe portughezul Fernando Costa ca antrenor, dar stilul de joc nu s-a schimbat. Semnificativ este traseul în preliminarii, în care Grecia a obţinut opt victorii, dintre care cinci (!) cu 1-0, două cu 2-0 şi una cu 2-1, deşi adversarii au fost modeşti, cu excepţia Bosniei (Slovacia, Letonia, Lituania, Liechtenstein). Golgeterul Greciei în preliminarii a fost Dimitris Salpingidis, cu trei goluri, ceea ce explică penuria ofensivă a elenilor. În schimb, apărarea este redutabilă, primind doar patru goluri în zece partide, dintre care trei din partea Bosniei, una dintre cele mai productive echipe din zona europeană.

 

Prima întâlnire româno-elenă s-a disputat în 1930, la Bucureşti, în cadrul unei Cupe Balcanice. S-a încheiat cu scorul de 8-1 pentru tricolori, un record de scor care a rezistat 43 de ani (până la un România – Finlanda 8-1), dar şi cu un record care rezistă şi astăzi: atacantul Rudi Wetzer a înscris cinci goluri într-o partidă. De atunci şi până acum s-au disputat 30 de meciuri între România şi Grecia palmaresul general fiind 17 victorii româneşti, opt remize şi doar cinci înfrângeri, prima înregistrându-se în 1979, la Salonic, scor 2-1.

Ultimul meci între România şi Grecia s-a disputat la Altach (Austria) la 15 noiembrie 2011, exact cu doi ani înaintea primul meci de baraj din 2013. Tricolorii au câştigat cu 3-1 (1-1), golurile fiind marcate de Torje (’17), Tănase (’61) şi Chipciu (’81), respectiv, Karagounis (’34). Au jucat echipele:

România: Bălgrădean – Papp, Găman (’63 – Chiricheş), Goian, Radu – Neagu (’86 – N.Grigore), Pintilii (’46 – Lazăr) – Torje, Stancu (’78 – Cociş), Tănase (’67 – Chipciu) – Mazilu (’46 – M.Niculae).

Grecia: Kapino – Maniatis, Papasthatopoulos (’46 – A.Papadopoulos), Malezas, Giannoulis – Makos (’46 – Fotakis), Karagounis, Tziolis (’77 – Salpingidis) – Kone (’65 – Theodoridis), Lyberopoulos (’46 – Mitroglou), Charisteas (’46 – Samaras).