Poveştile medicului legist din Iaşi după care s-ar putea face un film poliţist

„Primul caz ca medic legist a fost o crimă asupra unei femei în vârstă, dintr-un sat de pe lângă Paşcani. Îmi amintesc că era o vreme urâ­tă, iar persoana respectivă avea nişte plăgi tăiate cu un cuţit, leziuni destul de clare“, povesteşte dr. Călin Scripcaru. Este medic legist la Institutul de Medicină Legală din Iaşi de mai bine de 20 de ani, fiind unul dintre cei mai vechi în această bran­şă aparte, şi în tot acest timp s-a ocupat de nu­meroase cazuri, de la crime până la deshumări. Din copilărie s-a pierdut printre cărţile părinţilor de medicină legală, pe care le asocia cu romanele po­liţiste. A urmat Facultatea de Medicină din ca­drul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“, iar atunci când a decis să vadă povestea dincolo de moarte, a întâmpinat şi primul mare obstacol: tatăl său.

„El s-a opus destul de mult ca eu să fac această specialitate, pentru că era con­ştient de dificultatea specialităţii, de responsabilitatea pe care o presupune, mai ales că el era la rândul lui profesor de medicină legală. Şi poate ca orice părinte şi-a dorit ca al său copil să facă o specialitate medicală mai uşoară sau mai puţin expusă la riscuri. M-am simţit atras de meseria asta, şi chiar am făcut eforturi“, spune râzând medicul ieşean. Iar principalele riscuri în această meserie sunt cele profesionale. Pentru că nu poţi spune ceva cu certitudine atât timp cât nu eşti sigur. Fiindcă medicina legală a apărut ca un ajutor pentru justiţie, mai ales atunci când nu era clară cauza morţii unei persoane.

Orice detaliu contează

Specialistul trebuie să fie atent la fiecare deta­liu şi aspect în parte, pentru a oferi o imagine cât mai clară. Medicul legist ca un croitor cu sânge rece, pragmatic, ce are în faţă o haină, plină de defecte. „În momentul în care eşti în faţa unui cadavru şi faci o autopsie, practic trebuie să porneşti de la premisa că fiecare amănunt sau fiecare element de pe corpul respectiv poate ajuta ancheta şi în acelaşi timp trebuie să îl priveşti ca un obiect inert. E ca şi cum ai fi un croitor şi ai lucra la o haină. Deci dacă intervine partea sentimentală si psihologic vorbesc, daca începi să faci similitudini între cadavrul respectiv şi unele persoane cunoscute, există riscul de a nu te putea adapta. Pentru că partea cea mai dificilă este partea de autopsie, cea în care suntem puşi faţă în faţă cu cadavre în diverse situaţii, la locul crimei“, a continuat Călin Scripcaru.

Cazul unui taximetrist împuşcat de o femeie

În regiunea Moldovei atunci când vorbim de o crimă, specialistul spune că aceasta se întâmplă de cele mai multe ori sub influenţa consumului exa­gerat de alcool sau sub impulsul unor furii exage­rate, motiv pentru care agresorii nu îşi iau măsuri de precauţie pentru a masca sau ascunde crima respectivă. Totul e făcut sub un impuls de moment şi mai ales în mediul rural. Există însă şi acele crime premediate, în care sunt multe semne de întrebare.

„A fost un caz cu mai mulţi ani în urmă când a fost găsit un taximetrist împuşcat în maşină, în taxi, în apropierea unei păduri de la marginea Iaşului. Cum a fost descoperit? Se pare că acea crimă a avut loc seara sau în cursul serii, iar el a fost găsit dimineaţa pe la cinci când lumea pleacă la serviciu şi au observat maşina staţionând, dar cu ştergă­toarele pornite. Motorul închis. S-a crezut iniţial că este o răzbunare cu tentă sexuală, pentru că acolo este un loc foarte frecventat de persoane care se duceau într-un asemenea scop şi maşina îmi amintesc că avea scaunele din faţă lăsate foarte tare. Bărbatul era îmbrăcat, deci nu era nimic suspect din punctul acesta de vedere, dar avea o plagă împuşcată undeva occipital – dreapta, deci a fost împuşcat de cineva de alături, pentru că în spate nu putea sta nimeni, din cauza scaunelor lăsate. La autopsie s-a descoperit că victima fusese îm­puşcată cu o bilă de rulment, deci a fost vorba de o armă artizanală. La final s-a aflat că agresorul a fost o femeie, care nu era din ţară şi că respectivul taximetrist era implicat în nişte cămătarii cu diverse persoane“, povesteşte medicul legist.

Deshumarea unui cadavru tare ca piatra

A fost apoi la o deshumare în judeţ, la -25 de grade în luna ianuarie unde simţea cum îi înghea­ţă mânile în cadavru. „Cimitirul şi biserica se aflau pe un deal, iar vântul sufla puternic. Echipa de la IML a fost adusă cu un ARO de procuratură, iar atunci când am început să lucrăm, trupul neînsufleţit era ca de piatră. Din 10 în 10 minute trebuia să mergem în biserică să ne încâlzim şi apoi să continuăm, pentru că efectiv ne îngheţau mâinile. A durat mai bine de patru ore totul. Pe vremea aceea, autopsiile se făceau pe teren sau la casa decedatului. În spatele casei şi vă daţi seama că era un adevărat circ în satul acela. Toţi se adunau în jurul gardului şi se uitau, doar că acum nu se mai practică, şi pe bună dreptate“, a adăugat dr. Scripcaru. Toate aceste situaţii în care a fost pus, spune el, nu i-au afectat niciodată somnul, din contra. A pierdut nopţi în încercarea de a găsi explicaţii cât mai repede.

Fractura de la picior îţi poate arăta „talia“ maşinii

Acum, crimele nu sunt singurele care mai dau bătai de cap medicilor legişti. Accidentele rutiere cu fuga de la faţa locului sunt analizate în cel mai mic detaliu pentru a se putea reface scenariul cu cât mai multă precizie. Iar pentru asta trebuie „citite“ leziunile care se răgasesc pe victimă. „Când găseşti o persoană decedată pe stradă, este clar vorba de un accident rutier, şi de acolo încep întrebările: când a avut loc accidentul, ce tip de masina era, de unde a survenit impactul, dacă impactul a fost la locul respectiv sau victima a fost târâtă ş.a. Iar toate acestea se pot stabili în functie de nişte leziuni interne si externe ale persoanei, care au unele particularităţi. Dacă de exemplu persoana a suferit o fractură de gambă, este evident că a fost lovită de bara unui vehicul cu înălţime mică la sol, un autoturism, nu un autobuz sau camion. Înainte, maşi­nile vechi aveau vopseaua mai proastă şi se mai rupea câte un fragment de vopsea, se mai rupea bara din faţă, se mai spărgea parbrizul, şi atunci aveam mai multe elemente de analizat. Acum, maşinile sunt mai aerodinamice, mai rotunde şi nu prea mai sunt elemente de criminalistică atât de importante“, a explicat medicul.

Toate aceste situaţii în care este pus un medic legist, îl fac să îşi schimbe percepţia despre viaţă. Fiind mereu în preajma morţii, înţelege mai bine că fiecare secundă e unică şi că nicio zi nu va semăna cu cealaltă. Poate pentru unii este un doctor retras, într-un laborator departe de ochii lumii şi plin de sânge, însă odată ce îl asculţi îţi poţi da seama că sunt file desprinse dintr-un roman po­liţist.